Student în Diasporă // Vrei să studiezi în Danemarca? Iată câteva reguli și sfaturi de la Mădălina Chelaru


stundent in diaspora danemarca

Visezi la o carieră în Marketing? Vezi cum a ajuns Mădălina Chelaru la universitatea ei de vis din Danemarca și află care sunt câțiva pași spre o experiență de student peste hotare fără probleme.

Factorii și procesul de a lua decizia de a studia Danemarca

Aveam 17 ani și eram pierdută în multitudinea de posibilități; din această cauză decizia de a studia la marketing a fost luată după un proces îndelungat de analiza a propriei ființe în baza unor factori pe alocuri strani, dar care până la urmă s-au dovedit a fi corecți. 

De la întocmirea diferitor tabele și liste cu capacitățile și minusurile personalității mele până la consultarea unui astrolog; toate au indicat că sunt o persoană pe cât iubitoare de numere pe atât iubitoare de libertate în gândire și de arte. Așadar, acceptasem facultatea de Marketing întrucât este o combinație reușită de teorie și practică; regulă și libertate, psihologie și numere. 

Întrucât țara unde urma să locuiesc a fost selectată în preambul datorită sistemului de învățământ gratis; varietății de facultăți în limba engleza și societății open-minded; ultima decizie rămasă fusese orașul și universitatea. După mai multe vizite la biroul Excel, am înțeles ca în Danemarca sunt două căi de a finaliza studiile universitare: Bachelor și AP degree. 

Bachelor:

  • În mediu durează trei ani jumătate
  • Este concentrat pe teorie și teste/examene
  • Mai mult științific

AP DEGREE (Academy Profession):

  • Durează doi ani
  • Este concentrat pe practică, proiecte și lucru în echipa
  • Mai mult practic.

Întrucât considerăm ca sunt o persoană sociabilă și deschisă proiectelor în echipă, am decis că îmi voi continua studiile la Business Academy Aarhus. BAA este o academie care are multe facultăți de tip Academy Profession; îți oferă oportunități prin introducerea elementului de Top-Up care reprezintă un soi de mini-masterat; durează un an și jumătate și urmează deodată după încheierea AP degree-ului. 

Cu atât mai mult că este valabil un spectru larg de Top-upuri ce cuprind diferite subiecte că antreprenoriat, business economics, statistică și multe altele pentru studenții de la marketing. 

Ikea offering free trip to Copenhagen, Denmark for happiness ...

Cel mai bun prieten care m-a ajutat în procesul de informare despre studii a fost și continuă să fie Google. Pot menționa următoarele surse care mi-au fost de folos în perioada respectivă: https://studyindenmark.dk,  https://www.study.eu/country/denmark. Mai mult ca atât, grupurile de pe Facebook Moldoveni In Danemarca și Aarhus Internationals mi-au dat acces la multă informație practică legată de housing, zboruri, transport, etc.

De asemenea, am încheiat un contract cu biroul de informații Excel care, la fel, m-a ghidat în procesul de înscriere la universități.

Primul an de facultate în Danemarca:

 La început eram foarte entuziasmată de potențialele aventuri și experiențe pe care avea să le trăiesc într-o nouă țară unde credeam că mă voi simți mai confortabil, departe de părinți si alături de prieteni. Cu toate acestea, după primele doua luni de schimbare a anturajului și împrejurimilor; începusem să mă simt tot mai singură și mai neînțeleasă. Este adevărat ca niciodată nu m-am gândit la cât de dificil va fi să mă aflu alături de oameni care au un background cultural diferit. 

Un fragment din jurnalul meu:

Consider că m-am schimbat aici destul de mult. Mi-am descoperit propria ființă și slăbiciunile mele; faptul că totuși trecutul mă definește și împiedică să mă deschid străinilor sau să pun bazele unei prietenii de orice fel. Probabil pentru prima oară am aflat cât de neagră e singurătatea și cât de importantă familia. Probabil aici am aflat că trebuie să meriți respectul celorlalți și numai atunci vei fi auzit. Trebuie să joci după regulile lumii. De nu – riști să devii un inadaptat și să eșuezi.

Cu toate astea, consider că este absolut normal să treci prin furtuni emoționale atunci când ești departe de cei dragi și într-un mediu cu totul nou. Vremea ploioasă la fel poate influența mult stările lăuntrice. Sfaturile mele pentru așa tip de probleme este să îți găsești multe activități interesante și astfel vei fi mereu ocupat: filme, lectură, dans, muzica, primblări sau gătit; toate m-au ajutat sa mă revigorez în momentele amare. 

Dacă ar fi să descriu modul de predare și învățare în BAA prin 5 adjective, acestea ar fi: interactiv, motivant, dinamic, eficient și interesant.

Acest articol a fost realizat în cadrul campaniei Student în Diasporă, în parteneriat cuLiga Studenților Originari din Moldova,ASRM Olanda, și AMMB Students.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Află care sunt 7 dintre cele mai frecvente vise și semnificația lor
Next Concurs de selectare a APL-urilor în cadrul unui proiect de implicare civică în guvernarea locală
Liga Studentilor Originari din RM
About the author

Liga Studentilor Originari din RM

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nineteen − 4 =