Program pentru tineri: Tekwill Ambassadors Programe 2020!


program pentru tineri

Tekwill lansează ediţia a III-a a unui minunat Program pentru tineri: ”Tekwill Ambassadors” – o inițiativă prin care oportunitățile de dezvoltare vin mai aproape de toți cei interesați. Sunt oferite susținerea și resursele necesare pentru a contribui la avântul tehnologic, inovațional și antreprenorial. 

În cadrul acestui program pentru tineri vor fi susținute inițiativele și proiectele dedicate dezvoltării în domeniul Tehnologiilor Informaționale, prin acțiuni educaționale și de consolidare a antreprenoriatului. Propunerile de proiecte por fi înaintate de persoane fizice, organizații non-guvernamentale, companii și grupuri de inițiativă.

În cadrul Programului Tekwill Ambassadors, vor fi susţinute proiectele care vor contribui la implementarea obiectivelor:

  • Dezvoltarea capitalului uman pentru sectorul TIC; 
  • Dezvoltarea antreprenoriatului în domeniul TIC;
  • Propulsarea deeptech și alte verticale (agrotech, energy, edtech, fintech, biotech).

Proiectele prezentate vor fi selectate conform următoarelor criterii:

  • Relevanţa proiectului conform obiectivelor Programului Tekwill Ambassadors: direcția Community;
  • Coerența scopului, obiectivelor, activităţilor, rezultatelor şi indicatorilor;
  • Obiective clar definite, specifice, măsurabile și realiste;
  • Definirea clară a grupului țintă (beneficiari / participanți);
  • Estimarea realistă a bugetului, în concordanţă cu activităţile planificate;
  • Capacitatea de a atrage resurse, altele decât cele oferite de Proiectul Tekwill;
  • Calitatea mecanismului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor;
  • Consistenţa acţiunilor de promovare;
  • Durabilitatea proiectului;
  • Capacitatea de realizare și experiența candidatului / organizației care a prezentat propunerea de proiect.

Tipuri de activități susținute în cadrul Programului:

  • Conferințe / Paneluri de discuții;
  • Programe de instruire / Cursuri / Ateliere de lucru;
  • Hackathon / Competiții;
  • Meetup-uri tematice;
  • Discursuri motivaționale;
  • Școli sezoniere;
  • Podcast-uri;
  • Video blogging;
  • Blog și portaluri de știri tematice.

Toate propunerile care îndeplinesc criteriile de mai sus vor fi evaluate de către Comisia de selecție, compusă din reprezentanții Proiectului Tekwill și partenerii lor de dezvoltare. În urma obţinerii unui răspuns pozitiv din partea Comisiei, inițiativa va fi notificată de procedurile ulterioare.

Pentru a pune în valoare aportul comunității prin prisma inițiativei ”Tekwill Ambassador Program: direcția Community”, proiectelor propuse, li se va oferi susținere în valoare de până la 15 000 MDL fiecăruia pentru implementarea conceptului propus.

Termen-limită pentru înregistrări: 8 decembrie 2019, ora 23:00.

Pentru a participa, completează formularul de înscriere. Solicită mai multe informații suplimentare la adresa de e-mail community@tekwill.md!

Acest articol a fost adăugat în cadrul campaniei #casăștii, ce se desfășoară în contextul proiectului „Sporirea accesului tinerilor la programele naționale și internaționale de dezvoltare personală”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la un curs gratuit despre trend de consum
Next Eveniment pentru studenţi, viitori antreprenori: Legal in Business!
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply