Primăvara 2021 – calea spre BEST


best recruteaza

Primăvara aceasta aduce schimbare în viața ta! Simte gustul studenției alături de echipa BEST Chișinău. Comunicare, experiență, prieteni, creativitate, inovație – toate astea sunt despre noi.

Cine suntem?

BEST (Board of European Students of Technology) este o organizație studențească de nivel european, prezentă în 93 de universități tehnice din toată Europa. Începând din 2007, grupul Local BEST Chișinău valorifică potențialul ingineresc al tinerilor, urmărind să-și realizeze misiunea – dezvoltarea studenților.

Ce facem? 

În BEST, ne axăm pe o diversitate cât mai mare de experiențe: învățăm, ne distrăm, creăm prietenii și lăsăm în urmă momente și amintiri plăcute. Aici punem accentul pe aspectele importante ale vieţii sociale precum: formarea deprinderilor de lucru în echipă, comunicarea eficientă, time management, acceptarea şi înţelegerea schimbării.

Voluntariatul în organizaţie reprezintă o succesiune de oportunități de dezvoltare pentru o viitoare carieră, atât din punctul de vedere al abilităţilor tehnice cât şi a celor non-tehnice. Prin evenimentele organizate (competiţii inginerești, hackathon, cursuri de vară, ș.a.), atât noi, cât şi studenţii participanţi la acestea, ne extindem cunoștințele și progresăm.

De ce să te înscrii în BEST?

  1. Cunoști oameni cu pasiuni comune

Fiecare dintre noi e unic. E greu să găsești prieteni compatibili cu identitatea noastră, dar unicitatea nu reflectă faptul că pasiunile nu pot fi comune. Cu puțină inițiativă și implicare, găsim soluția potrivită pentru fiecare, nimic nu ne împiedică să împărtășim pasiunile.

2. Petreci timpul constructiv

 BEST Chișinău organizează o mulțime de activități în realizarea cărora te poți implica: competiții, cursuri, evenimente motivaționale interne, evenimente internaționale, ș. a.. Astfel îți petreci timpul liber într-un mod cât mai productiv, făcând activitățile să te mulțumească și să te simți împlinit. Îți vei dezvolta abilitățile: spiritul creativ, dezvoltarea personală, gândirea analitică și strategică,  în dependență de domeniul de implicare. Colaborarea în echipă îți va oferi petrecerea timpului constructiv.

  3. Îți faci prieteni din prima zi

Fiind parte componentă a familiei BEST, creezi prietenii frumoase. Ești înconjurat de oameni entuziasmați, optimiști, care te ajută să te autodepășești și de la care ai multe de învățat, atât pe plan social, cât și personal. O mulțime de prieteni și amintiri care îți vor face viața mai însorită.

 4. Însușești lucruri noi care contribuie la dezvoltarea ta personală

E practic imposibil să ai toate abilitățile pentru a putea face orice. Însă este suficientă dorința de a te implica și consecvența în participarea la activități, pentru a îmbunătăți capacitățile de comunicare, de lucru în echipă și managementul timpului. BEST Chișinău încearcă să creeze un mediu în care vei fi susținut, îți vei testa și îți vei lărgi orizontul de cunoștințe, aptitudinile de colaborare.

5. Îmbini munca cu distracția

Dorința de a primi satisfacție de la orice activitate prevalează mereu, iar cea mai bună soluție este de a o îmbina cu distracția. Atunci când lucrezi cu zâmbetul pe buze, alături de o echipă super, timpul trece mult mai rapid și productiv.

 Cum te poți alătura?

Dacă vrei să faci parte din comunitatea BEST Chișinău, completează formularul de aplicare 👉aici până pe data de 7 aprilie.

Ți-am trezit interesul pentru aplicare? Te așteptăm! Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru mai multe detalii.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous How to Apply for E.Y.E. Witness Global Fellowship?
Next 10 motive de a spune mulțumesc în fiecare zi
BEST Chisinau
About the author

BEST Chisinau

Grupul Local BEST Chișinău este o organizație membră a rețelei europene BEST - Board of European Students of Technology, actual prezentă în 93 de universități din 34 de țări europene. Fondat în anul 2007 și fiind format de studenți voluntari, BEST Chișinău desfășoară diverse evenimente pentru tinerii din domeniul tehnologic. Astfel se creează oportunități pentru studenți să se întâlnească și să învețe unii de la alții prin activități academice și non-academice.

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 + 4 =