Practicum în cel mai preformant laborator de fizică din Instituțiile publice de învățământ


Cu toții știm că teoria e dificilă atunci când nu o poți vedea, atinge sau mirosi. Asta a reușit să ofere Liceul Teoretic Gaudeamus elevilor săi prin practicum-ul de fizică din anul de studii 2021-2022 – senzații.

Condițiile prielnice oferite de laboratorul nou-renovat, dotarea acestuia cu echipamentele necesare și dăruirea profesorilor responsabili Chiriac Sergiu și Zavtur Ludmila, dar și a experților delegați de aceștia, au favorizat desfășurarea activității de laborator și asmilarea cunoștințelor practice.

Iată câteva păreri ale elevilor claselor liceale care susțin că scopul a fost îndeplinit:

,,E prima oară când am încercat să-mi îndrum colegii pe potecile fizicii și recunosc că a fost o experiență interesantă și plăcută.”

Chiprisean Maria (expert clasa a 11-a)

,,În ciuda zvonurilor de la generațiile precedente, nu a fost atât de rău pe cât mă așteptam.“

Dana Bantea (eleva clasei a 11-a)

,,Unele lucrări chiar au fost interesante de făcut, deoarece nu necesitau timp îndelungat de așteptare pentru îndeplinirea reacțiilor, respectiv ale cerințelor profesorului. Plus că mi s-au părut dinamice.”

Ivanov Maria-Mădălina (elevă clasa a 11)

,,Cu toate că procesul a durat mult, nu am simțit trecerea timpului, fiind total obsedată de procesul în care am reușit sa descopăr cum se realizează corect o lucrare de laborator la fizică, sub îndrumarea profesorului de fizică, Chiriac Sergiu.”

Nicoleta Tumuruc (eleva clasei a 11)

,,În urma realizării a 5 lucrări de laborator la fizică, am învățat, analizat, măsurat și descoperit o mulțime de lucruri. A fost dificil, dar interesant.”

Bîzgu Anastasia (eleva clasei a 11-a)

,,Dacă îți este interesant și îți place fizica atunci e pentru tine.”

Vlad Bogatîi (elev clasa a 11-a)

,,Mi-a plăcut cea de-a 2-a lucrare, pentru că au fost calculele mai ușoare și mi-a fost interesant să calculez frecvenţa pendulului elastic.”

Balan Cristian (clasa a 12-a)

Cu siguranță, în anii următori, liceul va repeta experiența, inspirând și alte instituții spre a implementa o activitate ce stimulează creativitatea și dorința de a înțelege legile naturii.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Descoperă organizația Crucea Roșie
Next Sesiune de informare // Legea cu privire la ONG-uri: ajustarea statutelor conform noilor prevederi
Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten + eight =