Participă în cadrul unui curs internațional de educație în domeniul democrației


Cursul este o cale educațională care oferă posibilitatea de a aprofunda valorile, conceptele și mecanismele eficiente pentru a asigura participarea tinerilor în domeniul democrației.

Obiective:

  • Explorarea și înțelegerea democrației nu doar ca un set de reguli și proceduri, ci ca un concept complex bazat pe valori;
  • Înțelegerea relațiilor dintre lipsa democrației și ascensiunea ideologiilor și mișcărilor radicale;
  • Creșterea gradului de conștientizare cu privire la mișcările sociale și politice extreme din Europa, și implicările negative ale acestora în societatea actuală;
  • Împuternicirea participanților în a-și asuma un rol proactiv în procesele sociale, în propriile realități, prin activități de tineret și traininguri pentru combaterea discursului instigator la ură, radicalizarea și excludere;
  • Reflectarea asupra rolului muncii comunitare în abordarea injustiției sociale și a inegalității.

Cursul se va desfășura în perioada 6-11 aprilie în Bulgaria. Cheltuielile de călătorie, alimentație și cazare vor fi acoperite de către organizatori.

Criterii de eligibilitate:

  • Manifestarea interesului față de democrație și dezvoltarea proiectelor în acest domeniu;
  • Lucrător/lucrătoare de tineret, voluntar/ă;
  • Cunoști bine limba engleză.

Înscrie-te AICI până pe 23 februarie 2022.

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Text – Alexandra-Luiza Popov, redactor youth.md.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Ești pasionat(ă) de jocuri intelectuale și cunoaștere? Se anunță filmările pentru ERUDIT CAFE
Next Din istoria anestezicului și anesteziei
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 11 =