Liuba Ceban, Champion of Change: „Să vorbești despre vulnerabilitatea ta nu este o slăbiciune, este un semn de curaj și putere”


Numele ei se asociază în ultimii ani pentru mulți dintre noi cu „speranța la viață”. Nu, nu este medic, dar deși nu poartă halat alb, își dedică practic toată energia vătămării rănilor sufletești. O face pentru cei care trec prin dificultăți de neînchipuit și care sunt încercați de gândurile de a-și pune capăt vieții. 

Prima campioană a schimbării pe care vrem să o cunoașteți este Liuba Ceban, președinta Asociației Obștești „Altruism”. Anume datorită ei, acum câțiva ani, în Republica Moldova a devenit funcțională o linie verde pentru prevenirea suicidului (Linia Verde pentru Prevenirea Suicidului pentruviata.md).

„Fenomenul suicidului este foarte complicat, noi îl prezentăm deseori superficial sau senzațional, dar de fapt, până ca un om care se află în dificultate să ajungă până aici, până când durerea este insuportabilă, este un drum foarte lung. Acesta este factorul psihologic nr. 1 – durerea psihologică intolerabilă. De fapt, omul nu vrea să moară, el vrea doar să scape de această durere care se acumulează în suflet, iar noi încercăm să-l ajutăm. 

Primul pas și cel mai simplu este să începi să vorbești despre durerea ta. Acesta e și scopul nostru – ca oamenii să înceapă să vorbească și să facă tot posibilul ca să poată să împărtășească din trăirile lor grele cu cineva căruia îi pasă. Odată ce durerea a fost împărtășită nu înseamnă că problemele dispar, dar tensiunea internă scade și omul poate să aibă un pic mai multă energie și să se gândească ce poate să facă în situația aceasta”.

Liuba Ceban este psihologă de profesie și bursieră a Programului „H. Humphrey” (SUA) și Open Society Foundations (Franța).

„Am ajuns la un moment dat în cariera mea în care am înțeles că vreau să fac ceva mai mult. M-am înregistrat la un program de schimb de experiență al Ambasadei SUA, am fost selectată și am urmat acest program. Apoi m-am întors în țară, fiind motivată să fac schimbarea.

„Chiar și așa, a urmat o perioadă în care simțeam că nu mă pot regăsi. Mulți dintre foștii mei colegi deveniseră actori importanți în diferite domenii, iar eu, fiind din social, mă gândeam ce pot să fac ceva cu sens? Pentru mine este foarte important ca în activitatea mea să simt că fac ceva cu sens”.

„Era prin 2012 când, așa s-a întâmplat că în fața mea au apărut, într-o perioadă relativ scurtă, mai multe știri despre suicid sau tentative de suicid la adolescenți. Probabil era vorba de vreo cinci cazuri în decurs de vreo două luni. Am observat asta și am început să bat clopotele, să întreb dacă cineva lucrează în domeniul acesta, dar nu prea am primit răspunsuri și mi-am zis: «Poate pentru asta și am fost motivată să cred în schimbare?» și am spus: « De ce să nu încep ceva de la zero și să mișc lucrurile înainte?»”.

Un alt proiect pus pe picioare de Liuba și echipa sa este Școala de consiliere „Inimi deschise” (cursuri.mirt.md) – un curs online pentru persoanele care vor să devină consilieri-voluntari la linia verde, indiferent în ce colț al lumii se află. 

„Am intrat în acest domeniu pur întâmplător, dar acum înțeleg că nimic nu este la întâmplare. Sinceră să fiu, nu știam în ce mă bag, a trebuie să învăț toate lucrurile din mers. Din fericire, am posibilitatea să contactez experți din Danemarca, Lituania, care lucrau de peste 20 de ani în acest domeniu, și am fost norocoși să obținem materiale de suport de la liniile verzi din Boston, SUA, și în baza lor am făcut Școala de consiliere „Inimi deschise”. Colegii din Danemarca ne-au făcut donații de manuale pentru voluntari, în baza lor am făcut un curs digitalizat și le-am dat posibilitatea moldovenilor din întreaga lume să devină voluntari”. 

Potrivit psihologei, Republica Moldova este o țară cu o rată destul de înaltă a cazurilor de suicid, zilnic fiind înregistrate circa două cazuri. În același timp, în fiecare zi aproape 30 de persoane au tentative de a-și pune capăt zilelor. 

„Oamenilor noștri le este foarte greu să vorbească despre vulnerabilitățile lor. De multe ori, vulnerabilitatea este considerată ca slăbiciune, dar asta nu este deloc adevărat. Să vorbești  despre vulnerabilitățile tale este un semn de curaj, un semn de putere. Societatea noastră însă nu este pregătită deocamdată să vadă putere în vulnerabilitatea exprimată public. Probabil noi, ca societate, în comparație cu alte țări, suntem cu circa 40 de ani în urmă la capitolul prevenirea suicidului, începând cu politicile publice și finalizând cu atitudinea societății vizavi de acest subiect”.

„Pentru ca lucrurile să se schimbe cu adevărat în țara noastră sunt necesare abordări complexe și politici publice inspirate din experiența altor țări pe această dimensiune. Am fost în Parlament, pe la Președinție și tot am vorbit despre asta, am făcut prezentări, dar problema e că, în primul rând, nu există voință politică pentru a pune această problemă în lista de priorități. 

Rata suicidului la nivel de țară nu poate să scadă, dacă nu faci pași proactivi: lucru la schimbarea opiniei publice, sprijinirea acestor tipuri de servicii ca ale noastre de susținere emoțională/prietenoasă a persoanelor vulnerabile, trebuie făcute cercetări la nivel de țară, pentru a se stabili care sunt realitățile din Republica Moldova la acest capitol. Dar atât timp cât nu există interes, acest subiect este abordat sporadic doar și haotic”.

Așa cum de multe ori se întâmplă în viață, multe dintre eforturile pe care le-a depus în activitatea ei au mers mână în mână cu eșecuri și dezamăgiri. A bătut la uși închise, a tras clopote care nu au fost auzite, dar fiecare mic succes a determinat-o să nu cedeze, iar susținerea celor care fac și donații pentru a susține cauza vieții ei, o motivează și o face să creadă nimic nu este pierdut. 

„Nu pot spune că nu au fost momente în care să vreau să cedez. Dar cred că fiecare om are necesitatea aceasta să se simtă important și util, iar pentru mine contează foarte mult ca atunci când vine un om la mine și are încredere în mine că eu voi putea să-i ofer o vorbă, o activitate, care să-l ajute să aibă o altă viziune asupra lucrurilor.

Cred că este important ca oamenii să susțină normalitatea discuțiilor despre vulnerabilitate, iar acest lucru, acum, în pandemie, poate că este mai important ca niciodată. Fiecare donație contribuie la asta ca noi să ajutăm cât mai mulți oameni, să-i ajutăm să se simtă puternici și să contribuim la prevenirea unor cazuri de suicid”. 

Amintim că Gala Champions of Change 2020 se va desfășura pe 29 decembrie, ora 14.00, unde vor fi premiați câștigătorii.

Champions of Change 2020 este un proiect implementat de Laboratorul de Inițiative pentru Dezvoltare (LID Moldova), cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru România și Republica Moldova. Opiniile exprimate aparțin vorbitorilor și nu reflectă neapărat poziția FNF și LID Moldova

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job // MECC anunță concurs pentru ocuparea funcției de director al Colegiului Național de Coregrafie
Next Explorează starea de mindfulness și vezi ce beneficii îți poate aduce aceasta
Laboratorul de Initiative pentru Dezvoltare
About the author

Laboratorul de Initiative pentru Dezvoltare

No Comment

Leave a reply