Kapushon: „E #COOL să-ți găsești calea ta, cu mintea trează reușești mai multe!”

Youth Kilnic Moldova, Cooltivăm Sănătatea,

Campania #COOLtivămSănătatea continuă, iar eroul de astăzi este interpretul Kapushon. El spune cum muzica l-a ajutat să pună capăt distracțiilor vicioase, consumului de substanțe și a băuturilor alcoolice.

Atunci când ești popular, tentațiile sunt mari, dar Kapushon demonstrează că dedicația este cel mai bun refugiu.

 

În adolescență vrem să încercăm de toate, vrem să gustăm din viață și cum e vorba lui Stratan: gustăm din toate și ne pare bun. Am avut piese de tot felul unde erau mesaje de mai multe tipuri, unde, uneori, vorbeam despre distracție și acolo puteam să vorbim și despre alcool. Dar, în mare parte, cel puțin în ultima vreme, mă strădui să fiu conștient de ceea ce scriu fiindcă știu că este lume care mă ascultă, sunt și adolescenți și copii care mă ascultă și am primit și întrebări: Ce înseamnă asta? Dar ce crezi despre asta? De ce ai scris asta? Și mi-am dat seama la un moment dat că, vreau eu sau nu vreau, dar trebuie să fiu responsabil de ceea ce scriu, spune Kapushon.

 

Kapushon consideră că cu cât mai multă informație și cât mai mult în jurul lui maturii vor vorbi despre modul corect de viață, cu atât mai repede adolescentul se va maturiza și el și va întelege ce este corect. El trebuie să fie informat! Asta este ideea principală: „Eu nu eram să reusesc la sigur să ajung unde am ajuns. Eu sunt bucuros și mândru de ceea ce am făcut în cariera mea muzicală și nu era să reușesc la o 100 de procente dacă nu schimbam modul de viață și dacă nu munceam zi de zi ca un om sănătos și un om treaz la minte.”

Mai multă informație despre istoria lui Kapushon, poți afla vizionând interviul său realizat de către Youth Klinic Moldova, accesând LINKUL.

 

Daca te confrunți cu diferite probleme legate de consumul de substanțe, vino la cel mai apropiat Centru de Sănătate Prietenos Tinerilor din rețeaua Youth Klinic Moldova! Împreună Cooltivăm sănătatea!

#COOLtivamSanatatea este o campanie sustinuta de Swiss Cooperation in Moldova in parteneriat cu UNICEF Moldova, Ministerul Sanatatii, Muncii și Protectiei Sociale al Republicii Moldova și Centrul Neovita.

Youth Klinic Moldova este o rețea națională de Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor, care oferă servicii medicale și psiho-sociale, gratuite și confidențiale, pentru adolescenți și tineri până în 24 de ani la: ginecolog, urolog-androlog, dermatovenerolog, testare voluntară HIV, psiholog, asistent social.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous ONU Moldova te invită la Ziua Uşilor Deschise
Next Ai în localitatea ta inițiative de succes cu care te mândrești? Scoate-te din anonimat
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply