Instruiri despre producția live-urilor. Secretele din spatele camerei


show live instruri

Transmisiunile în direct la TV, radio precum și live-urile în mediul online devin tot mai solicitate. Jurnalismul „on air” – ce trebuie să cunoaștem despre acest gen de activitate și ce experiență au acumulat mediile din Moldova? Centrul de Instruire Continuă al Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova” invită persoanele interesate să participe la instruiri pe acest subiect.

Cornelia Stefoglu – trainer CIC, va împărtăși experiența și vă va oferi răspunsuri la întrebările care vă apar în munca pe care o faceți.

  • Cum facem live-urile în știri, emisiuni și ce trebuie să cunoaștem pentru a face un comentariu profesionist la evenimentele transmise în direct?
  • Care sunt criteriile de selectare a temelor pentru activitatea LIVE?
  • Ce calități și abilități trebuie să își dezvolte jurnaliștii care își doresc să practice intervențiile live?
  • Asigurăm transmisiuni în direct cu costuri minime. Cum ne descurcăm în situațiile în care nu dispunem de car mobil și nici de o cameră conectată la Wi-Fi?

Răspunsul la aceste întrebări îl veți afla de la cei ce au în palmaresul său sute și chiar mii de LIVE-uri. Pe parcursul zilelor de instruire veți avea parte și de exerciții practice: facem live-uri împreună, le analizăm, le perfecționăm și le distribuim!

Cursul este adresat în special jurnaliștilor de la studiourile radio și TV regionale.

Perioada desfășurării: 4 – 7 mai 2021;

Locul desfășurării: platforma online Zoom;

Pentru a primi linkul de acces la training, doritorii sunt rugați să completeze FORMULARUL

Termenul limită pentru aplicare: 03.05.2021

Training-ul se va desfășura în cadrul proiectului „Creative community consolidation of next generation of Moldovan journalists and media professionals”, finanțat de Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova și implementat de IP Compania „Teleradio-Moldova”.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Sunt bine Podcast te invită la o discuție online despre - Cum te simți după un an de pandemie?
Next Curs introductiv online despre crowdsourcing. Începe chiar acum!
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply