Participă la o nouă la o întâlnire Humanitas Live cu Mircea Cărtărescu și Mirela Nagâț despre volumul de poeme „Nu striga niciodată ajutor”.
Despre carte:
„Nu striga niciodată ajutor” este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie.
Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și durerea, depresia și melancolia, sâmburele amar al condiției omenești. Marea temă a cărții este singurătatea esențială, ireductibilă, a fiecărui om, oricât de mult îi despart distanțele în timp și spațiu, ca și diferențele culturale.
Așa încât „Nu striga niciodată ajutor” e una dintre rarele cărți care pot fi înțelese deopotrivă de cititorul avizat și de cel mai puțin deprins cu poezia.
Când și cum te poți alături acestei ediții Humanitas Live:
Un dialog-eveniment, cu un prolog despre noutățile editoriale ale toamnei de Gabriel Liiceanu. Evenimentul Humanitas Live cu Mircea Cărtărescu va avea loc pe 22 septembrie, ora 19.30.
Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas. Înregistrările video și audio vor fi ulterior disponibile pe Humanitas YouTube și Humanitas Sound cloud.
Detalii adiționale, pot fi consultate pe pagina de facebook a evenimentului.
Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment