Hit the road, Jack! Descoperă jazz-ul şi ascultă câteva recomandări alături de Youth.md


Muzica este oglinda sufletului. Deseori ea poate schimba caractere. Muzica sensibilizează și inspiră oamenii asupra frumosului. Descoperă astăzi jazz-ul, care a ghidat generații și a schimbat radical istoria sunetelor.

New Orleans Jazz Painting by Monte Rawlings

     Jazz-ul este un gen de muzică cu o istorie de valoare, ce cuprinde circa 100 de ani. Apărut încă la începutul secolului XX, în New Orleans, Statele Unite ale Americii, Jazz-ul își are proveniența în melodiile populației de culoare, încadrând în sine mai tarziu și aspecte ale muzicii europene.

      În muzica Jazz se întrunesc, în special, tonalități de blues și ragtime. Mai târziu au fost preluate și ritmuri ale muzicii latino-americane.

Cântăreţi de jazz care au schimbat istoria muzicii:
  1. Louis Armstrong  a fost cel mai influent cântăreț de Jazz din lume. Devenind celebru datorită stilului său plin de forță atunci când cânta la trompetă, a cucerit publicul cu vocea lui răgușită, dar atrăgătoare. În anii 1950  popularitatea lui a atins apogeul. El a cutreierat întreaga lume în calitate de Goodwill Ambassador, iar spectacolele lui aveau o audiență excepțională. Chiar și astăzi se înregistrează o vânzare excelentă a discurilor sale. 
  2. Ella Fitzgerald este cea mai cunoscută femeie solistă de Jazz din întreaga lume, îndrăgită pentru vocea limpede și extensivă și stilul ei incomparabil. 
  3. B.B.King a fost supranumit adesea The king of the blues. Pe parcursul unei cariere de peste 60 de ani, el și-a perfecționat stilul personal, reușind să depășeacă limitele definiției blues. 
  4.  Miles Davis a fost un cântăreț rafinat cu caracter complex și inovator. Abordarea lui muzicală era în continuă evoluție, dezvoltând un sunet mai liric și nostalgic pentru Jazz.
  5. Glenn Miller a simplificat aranjamentele în Jazz, astfel ca ele să devină mai accesibile pentru dansatori. 
  6. Nina Simone a fost denumită Marea Preoteasă a muzicii Soul ( The High Priestess of Soul) . Pe parcursul carierei sale a compus peste 500 de cântece și a înregistrat peste 40 de albume de discuri live și studio. Cântecele și prestația ei muzicală a influențat mai mulți interpreți, așa ca: David Bowie, Alicia Keys, Aretha Franklin, John Lennon etc.
  7.  Jonh Coltrane a avut un impact extraordinar în lumea Jazz-ului, deși cariera sa a durat doar 7 ani. El a fost un gigant al saxofonului, tenor și sopran. Stilul lui se evidenția prin sunete ascuțite și prelungi.
  8. Ray Charles era cunoscut ca The Genius, unul din principalii arhitecți ai fuziunii și creării muzicii soul. Moștenirea muzicală lăsată de el este una dintre cele mai vaste, variate și complete.
  9.  Duke Ellington și-a condus orchestra timp de jumătate de secol, evoluând în mod constant ca progresist compozitor și aranjor. A creat circa 1500 de compoziții de Jazz, care l-au ridicat pe culmile succesului.
  10. Charlie Parker a fost unul dintre cei mai influenți muzicieni din istoria Jazz-ului. De tânăr a dezvoltat un stil distinct, un ritm înfocat, care încorpora reelaborări originale prin varietatea acordurilor unor clasici binecunoscuți.
Câteva recomandări de melodii jazz:
  1. Coleman Hawkins- Body and Soul.
  2. Art Tatum- All the things you are.
  3. Isham Jones- Stardust.
  4. Miles Davis Quintet- Round Midnight.
  5. Sidney Bechet- Summertime.
  6. Frank Sinatra- As time goes by.
  7. Dave Brubeck Quartet- Take five.
  8. Chet Baker- My funny Valentine.
  9. Duke Ellington and his Orchestra- Take the A Train.
  10.  Ray Charles- Georgia On My Mind.
  11.  Ray Charles- Hit the road, Jack!

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să accesezi paginile de Facebook și Instagram ale platformei Youth.md!

Reporter Youth.md: Cătălina Bezer

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Ai între 13 și 15 ani? Învață engleza gratuit datorită programului ACCES 2020-2022
Next Activități pentru tineri // Explorează periferiile sociale la un atelier de fotografie experimentală
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply