Hackathonul cu numărul 191 organizat de Garage48 se desfășoară la Chișinău


Garage48

Garage48 şi Yep! Moldova organizează pentru a 3-a oară hackathonul Empowering Youth pentru tinerii din țara noastră. Evenimentul se va desfășura în perioada 1-3 octombrie 2021, la pensiunea “Hanul lui Hanganu”, raionul Rezina, satul Lalova. În decursul a 48 de ore, participanții vor lucra în echipe și își vor transforma ideea de afacere într-un prototip. Cele mai bune echipe vor putea participa la un program de pre-accelerare unde vor putea dezvolta mai departe ideea lor de startup și obține primele investiții. 

La hackathon sunt invitați tineri care dezvoltă idei și soluții în domeniile creative, educație, tehnologii, AR & VR, biomedicină, finanțe, inginerie, ș.a. 

Timp de 48 de ore, tinerii vor lucra în echipe pentru a-și dezvolta ideea de business și a o transforma într-un prototip funcțional. La hackathon se pot înregistra atât echipe gata formate, cât și participanți individuali. La finalul evenimentului, toate prototipurile finale vor fi evaluate, iar cele mai bune echipe vor putea transforma ideea într-un startup și primi mentorat gratuit pe parcursul a 2 luni, dar și șansa de a obține primele investiții.

De ce să vă înregistrați la Empowering Youth Hackathon ?

  • Inspirație – veți avea posibilitatea să lucrați în una din cele mai frumoase pensiuni de pe malul Nistrului – Hanul lui Hanganu.
  • Mentorat – pe parcursul întregului hackathon, mentorii vor împărtăși din expertiza lor și vă vor ajuta să dezvoltați cea mai bună versiune a MVP-ului vostru.
  • Comunitate – aici veți întâlni oameni care să vă inspire să inovați și să creați un startup scalabil, și poate veți cunoaște viitorii parteneri de afaceri.

Veți avea la dispoziție un weekend întreg pentru a lucra la ideea de startup. Participarea la hackathon este gratuită, iar cheltuielile de transport, cazare, mâncare sunt asigurate în totalmente de către organizatori.

Despre organizatori:

Hackatonul este organizat de către Yep!Moldova în parteneriat cu Garage48 – cel mai cunoscut organizator de hackathoane din Europa. Garage48 au o experiență de 11 ani, au organizat peste 190 de hackathoane în 43 de orașe diferite și 26 de țări de pe tot globul, în cadrul cărora au fost lansate peste 1500 de idei și au fost construite aproape 800 de prototipuri.

“Evenimentele organizate împreună cu Garage48 sunt maratoane veritabile de idei, adrenalină și energie antreprenorială. Aici tinerii au alături de ei mentori experimentați, care îi ajută să valideze sau, dimpotrivă, să facă pivot  la ideea la care lucrează. La hackathoanele noastre, în doar 48 ore poți realiza dacă ai un model de business viabil, dacă membrii echipei sunt cei cu care vrei să continui să lucrezi  și, în general, dacă antreprenoriatul este un mod de viață pe care vrei să îl adopți în viitor”, Viorica Cerbușca, CEO Artcor,  fondatoare Yep!Moldova, co-organizatoarea evenimentului.

Cum te înscrii pentru a participa?

Pentru a participa la hackaton, este necesar să completați formularul de aplicare până pe 15 septembrie 2021. Echipele selectate vor fi anunțate la 24 septembrie.

Mai multe detalii puteți găsi pe pagina de Facebook a evenimentului.

Garage48 Empowering Youth Chișinău Vol 3: Hackathon Retreat este organizat de Garage48 și YEP! Moldova, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe din Estonia, în cadrul Fondului pentru dezvoltare și ajutor umanitar. 

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous #ANTIARTFEST 2021 EDIȚIA A IV-A
Next Programul „Femei în Afaceri” oferă granturi mici pentru companiile începătoare
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − 13 =