Gustă din umorul francez în “Iubirea la Proşti”, pe scena teatrului “Eugene Ionesco”, pe 21 şi 27 ianuarie


http://tei.md/tei/ro/performances/iubirea-la-prosti/#!

O comedie franceză cu umor rafinat și replici explozive. În “Iubirea la proşti”, situațiile absurde și confuziile amuzante se împletesc. Piesa este regizată de M. Chris Nedeea (România) după un text de Francis Veber – actor, dramaturg, regizor și scenarist francez contemporan în vogă.

Ce se întâmplă?

Pierre, directorul unei edituri franceze, obişnuieşte să participe la dinee cu proşti – un fel de petreceri burgheze la care anumiţi invitaţi vin însoţiţi de un „prost” spectaculos, căruia nici prin cap nu-i trece că a fost adus spre amuzamentul participanţilor la dineu. În seara cu pricina, Pierre se îmbolnăveşte şi nu mai merge la dineu, unde era aşteptat împreună cu François Pignon. Acesta este un conţopist vesel şi binevoitor , pasionat de modele în miniatură din chibrituri, care urma să joace rolul prostului. Şi îl joacă, dar nu la dineu, ci acasă la Pierre, unde totul devine imprevizibil, totul se încurcă, înaintând spre un deznodământ cu efect de domino. Prin scenă se perindă, vreme de o oră şi jumătate, diverşi şi diverse, casa lui Pierre transformându-se într-un spaţiu de trecere, în care nimic nu mai e ce-a fost.

Spectacolul va fi jucat la teatrul “ Eugene Ionesco”, pe 21 şi 27 ianuarie, ora 18:30.

Limita de vârstă: +15 ani

Bilete găsiţi pe iticket.md 

 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Get a fully funded scholarship for a Master's or a Doctoral Degree at the University of Adelaide, Australia. Application deadline: January 31, 2018
Next Actorii teatrului "Luceafărul" vor juca "Ciuleandra" pe 25 ianuarie, 2018
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply