La două săptămâni de la demararea înscrierilor pentru UPSHIFT Moldova 2022, numeroși tineri din întreaga țară și-au propus să fie o forță a schimbării în comunitățile lor prin dezvoltarea unor proiecte sociale în cadrul programului.
Dacă ai între 16 și 24 de ani, vrei să contribui la dezvoltarea comunității tale, dar încă nu te-ai înscris la UPSHIFT, ne bucurăm să te anunțăm că înscrierile durează până pe 24 aprilie, iar tu și echipa ta mai aveți șansa să vă înscrieți absolut gratuit!
În cadrul UPSHIFT fiecare participant este ghidat prin toate etapele scrierii și managementului de proiect de către echipa noastră de mentori. Mai mult, formând echipe, participanții identifică probleme sociale în comunitatea lor și pe parcursul unei tabere online de patru weekend-uri dezvoltă un proiect care ar soluționa problema identificată. Tabăra se va desfășura fizic, între 7 și 29 mai, concomitent în cele trei centre de training din țară la
Chișinău, Cahul și Bălți.
De la concept la soluții, buget sau implementare – vei fi informat și ajutat la fiecare pas în dezvoltarea proiectului. Venind la UPSHIFT cu o simplă idee, poți deveni managerul propriului proiect după doar 8 zile de training, însoțite de sesiuni personalizate de mentorat din partea echipei noastre de traineri. La finalul taberei, echipele au șansa să își prezinte proiectele în fața unui juriu format din experți internaționali, iar cele mai bune 10 proiecte urmează să primească finanțare pentru putea fi implementate.Veștile bune însă nu se termină aici, deoarece echipele câștigătoare vor beneficia de mentorat și consultanță pentru a-și pune proiectul pe picioare.
Mai mult decât atât, în acest an UPSHIFT Moldova îți oferă șansa să fii parte a eforturilor coordonate la nivel național și internațional de gestionare a crizei refugiaților, prin susținerea inițiativelor de proiecte care se vor axa pe ameliorarea efectelor situației umanitare, suportul în integrarea socială a refugiaților și asigurarea unor condiții potrivite de viață pentru aceștia.
Pe lângă aceasta, continuăm să susținem proiectele infrastructurale, ecologice, IT și sociale, de aceea orice idee își poate găsi realizarea la UPSHIFT.
Sună bine? Te invităm să accesezi site-ul nostru sau pagina de Facebook pentru detalii, dar și pentru a te motiva din experiențele câștigătorilor edițiilor precedente sau pentru a învăța mai multe despre managementul de proiect, din seria noastră de training-uri video.
Nu uita să te înscrii și să îți inviți prietenii să facă același lucru în acest scurt formular până la 24 aprilie. Pentru a te înscrie ai nevoie doar de motivație, interes și un gram de inspirație – de acolo UPSHIFT te susține în toate. Între 7-29 mai te așteptăm la tabăra UPSHIFT să învățăm să gândim în perspectivă și să luăm inițiativă!
UPSHIFT este un program de inovare socială care susține implicarea tinerilor în domeniul economic prin intermediul antreprenoriatului social. În Moldova acest program este implementat de TEKEDU, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și cu susținerea financiară UNICEF Moldova.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment