Centrul de Informare și Resurse „Pro Bono”, cu suportul financiar al Fundației Europene de Tineret (EYF) a Consiliului Europei, dă start proiectului „Academia #ComunitateaTa”. În acest sens, va selecta cinci organizații de tineret, cu suportul cărora va promova drepturile omului, democrația, toleranța și solidaritatea la nivel local.
În cadrul proiectului „Academia #ComunitateaTa” vor fi instruiți 20 de tineri și specialiști de tineret din cinci organizații de tineret privind cele mai bune practici pentru proiectarea, planificarea și implementarea proiectelor comunitare locale. De asemenea, vor fi dezvoltate 5 proiecte comunitare în susținerea păcii, fiind implicate activ grupurile vulnerabile, tinerii, femeile tinere, minoritățile etnice, și 4 proiecte interculturale de consolidare a păcii care implică parteneriat între comunități cu diferite structuri lingvistice sau culturale.
La finalul cursului, participanții vor fi capabili să:
- gândească critic despre problemele tinerilor din Moldova, inclusiv egalitatea de gen și etnie;
- desfășoare sondaje la nivel local;
- creeze conceptul unui proiect;
- colecteze fonduri și materiale necesare pentru proiectele comunitare locale;
- negocieze cu autoritățile publice locale;
- asigure transparența financiară în organizație și comunitate;
- proiecteze și să lanseze campanii media la nivel local, etc.
Pentru a participa, organizația trebuie:
- să fie activă mai mult de 6 luni înainte de a participa în acest proiect;
- să dispună de minim 10 tineri activi (cu vârsta cuprinsă între 15 – 30 de ani);
- să fie dispuși să delege 4 participanți din cadrul organizației care vor participa în toate activitățile propuse în cadrul proiectului.
Dacă ești interesat, înscrie-te în concurs, completând formularul de înregistrare până pe 8 mai 2021.
Academia #ComunitateaTa este implementat cu suportul financiar al Fundației Europene de Tineret (EYF) a Consiliului Europei în perioada aprilie – septembrie 2021.
No Comment