În acest an, Chişinăul va găzdui pentru a cincea oară consecutiv Expoziţia Internaţională World Press Photo, ediţia 2021, cea mai importantă competiţie fotografică la nivel mondial. Evenimentul este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu suportul Regatului Ţărilor de Jos.
Expoziţia, care reuneşte cele mai bune fotografii realizate în anul 2020, va fi lansată pe 10 noiembrie, în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei.
Concursul anual de fotografie premiază fotografi din întreaga lume pentru cele mai bune imagini care au contribuit la dezvoltarea jurnalismului vizual în ultimul an. În competiţie participă fotografi profesionişti, fotoreporteri şi fotografi documentarişti.
Un juriu independent format din 28 de profesioniști în domeniul fotografiei, prezidat de NayanTara Gurung Kakshapati, a selectat cele mai bune imagini și istorii ale anului 2020. Într-un an marcat de pandemia de COVID-19 și proteste împotriva restricțiilor în întreaga lume, câștigătorii împărtășesc o diversitate de interpretări și perspective asupra acestor, dar și altor probleme stringente, cum ar fi criza climatică sau conflictele teritoriale.
Juriul Concursului World Press Photo 2021 a selectat imaginea fotografului danez Mads Nissen „Prima îmbrățișare” în calitate de Fotografia anului, iar „Habibi” ce aparține fotografului documentarist italian Antonio Faccilongo a fost desemnată Istoria anului.
De asemenea, juriul a selectat câștigătorii la opt categorii: Probleme contemporane, Știri generale, Mediu, Proiecte pe termen lung, Natură, Știri spot, Sport și Portret.
Informaţii utile despre eveniment:
- Lansarea expoziţiei: 10 noiembrie, ora 14:00, Muzeul Naţional de Istorie, în baza invitaţiilor.
- Orar zilnic pentru publicul larg: 10:00 – 17:00. Vineri – închis.
- Biletele pot fi achiziţionate în incinta muzeului.
- Preţ bilet: 10 lei/adulţi; 5 lei/studenţi.
Publicul larg este invitat să descopere istoriile din spatele fotografiilor câștigătoare la Muzeul Naţional de Istorie, începând cu data de 11 noiembrie şi până pe 1 decembrie 2021.
În acest an, la concurs au participat 4.315 fotografi din 130 de țări care au expediat 74.470 de imagini. Câștigătorii concursului World Press Photo 2021 sunt 45 de fotografi și fotografe din 28 de țări: Argentina, Armenia, Australia, Bangladesh, Belarus, Brazilia, Canada, Danemarca, Franța, Grecia, India, Indonezia, Italia, Iran, Irlanda, Mexic, Myanmar, Peru, Filipine, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Țările de Jos, Statele Unite.
Expoziţia anuală internaţională World Press Photo este itinerantă în întreaga lume. Aceasta este montată în aproape 100 de spaţii din circa 45 de ţări şi este vizitată de peste 4 milioane de persoane la fiecare ediţie.
Prima ediţie a World Press Photo a avut loc în anul 1955, când un grup de fotografi olandezi a organizat un concurs pentru a-şi expune lucrările în faţa unei audienţe internaţionale. Pe parcursul anilor, aceasta a devenit una dintre cele mai prestigioase competiţii de fotografie şi jurnalism vizual din lume.
La Chişinău, expoziţia a fost organizată în premieră în anul 2017.
Expoziția World Press Photo este organizată la Chișinău de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu suportul Regatului Ţărilor de Jos.
Sursa: cji.md
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment