Conflict, argumente și dezbateri – așa se nasc marile idei. Tinerii au fost obligați să iasă din zona lor de confort, să creeze echipe și noi legături. Aceasta a fost atmosfera care a dominat proiectul Tineri Creativi de Impact, ca parte a programului național Ștefan Vodă – Capitala Tineretului 2022.
Activitatea a adunat participanți cu vârsta cuprinsă între 15-28 de ani au fost chemați la un program creativ, inovațional, complex care le deschide ușa la nivel global.
Desfășurarea programului
Timp de o săptămână participanții au fost implicați în identificarea ideilor de proiecte sau business, prin intermediul căruia vor rezolva o problemă care îi „doare”, au format echipe în cadrul evenimentelor locale și regionale, au completat Canvasul de business și prezentat ideile în fața publicului și a juriului.
Weekendul călător i-a prins pe tineri în drum, pentru a participa la sesiuni interactive cu antreprenorii și de promovare a persoanelor cu spirit întreprinzător din localitate, în cadrul Startup Safari. Iar duminică au continuat sesiunile de training cu repartizarea rolurilor în echipă, au fost premiați cu medalii Ștefan Vodă – Capitala Tineretului din partea primăriei, au primit feedback din partea trainerului, s-au delectat din torta Creative Youth Impact. Obosiți și entuziasmați, participanții și-au împărțit ultimele promisiuni de a continua să lucreze la proiectele identificate.
Scopul
Organizatorii menționează că proiectul Creative Youth Impact – Tineri Creativi de Impact are scopul de a consolida abilitățile profesionale/antreprenoriale ale tinerilor care, fiind conectați la alte comunități (naționale și internaționale), susțin dezvoltarea unei culturi antreprenoriale și promovarea colaborării cu antreprenorii locali, facilitatori din diverse regiuni ale Moldovei.
Olesea Fortuna, președinte GEN Moldova
„Experiența de a implica tinerii în proiecte, de a lucra cu aceștia a dat rezultate și ne bucurăm de succesele înregistrate. Credem că este important să oferim generației viitoare noi perspective de creștere care să ajute la dezvoltarea personală, dar și a localității din care vin. E bine să începem cu ceva mic și să găsim creativitatea. Tema este cum să lucrăm împreună. Să facem un model de business al localității. Cu pași mici, dar împreuna vom dezvolta regiunea”
Vladislav Cociu, primarul raionului Ștefan Vodă
„Ne copleșesc emoții mari, de bucurie, de mândrie și de responsabilitate față de tinerii care au venit de mai departe sau de mai aproape. Dar avem parteneri de nădejde, precum Consiliul Raional Ștefan Vodă, Incubatorul de afaceri din localitate, mentorii estonieni, care sunt experți cunoscuți în domeniu și partenerii noștri de dezvoltare – GEN Moldova. Ne dorim să vă simțiți bine, să fiți sănătoși în continuare, să fie de bun augur aceste evenimente, să lansați afaceri și să creăm împreună un viitor frumos acasă. Bine ați venit în Ștefan Vodă – Capitala Tineretului 2022!”.
Valentina Barbei, vicepreședintele raionului Ștefan Vodă
„Este cu adevărat o plăcere să vă vedem pe toți aici și ne dorim să cunoașteți cât mai multe despre Ștefan Vodă. Suntem siguri că veți avea o parte de instruiri interesante și de o zi lucrativă. Vă salut la noi acasă cu drag!”, a spus și Valentina Barbei, vicepreședintele raionului Ștefan Vodă.
Olga Luchian, viceprimară de Ștefan Vodă.
„În anul 2022 punem pe hartă Ștefan Vodă – capitala generației care vine cu soluții inovative, un viitor care reflectă punctele ei de vedere și pe care împreună îl vom edifica. Ne bucură prezența tinerilor din alte regiuni la eveniment și la sigur vor descoperi frumusețea și oportunitățile pe care le oferă orașul nostru pentru și vrem să reveniți”.
Eva Leemet, director executiv Creative Estonia
„Suntem aici ca să împărtășim din experiența de a dezvolta abilitățile antreprenoriale. Nu suntem la prima interacțiune, deja de trei ani lucrăm în Republica Moldova și credem că atunci când creativitatea moldovenească se vor întâlni cu experiența estoniană și vor beneficia de acest program, vor fi dezvoltate proiecte unice”.
La rândul lor, mentorii estonieni afirmă că implicarea timpurie în comunitățile locale le poate diversifica adolescenților cunoștințele în crearea unei comunități antreprenoriale locale și formarea unui ecosistem mai prietenos la nivel național. „Participanții s-au angajat plenar în toate activitățile și au fost deschiși spre a învăța noi deprinderi. Am lucrat cu un grup de tineri plini de energie și foc în ochi”, susține Jana Budkovskaja. „La fiecare sesiune de training tinerii vin cu idei, dar cel mai mult contează abilitatea acestora de a fi maleabili și a modifica din mers lucrurile. Succes tuturor și mi-aș dori ca ideile identificate să prindă viață”, menționează Toomas Roolaid.
Mesaje de la participanți
Participanții au declarat că este o experiență nouă pentru ei, care i-a pus la treabă din prima. „Domeniul antreprenorial nu era nou pentru mine, dar experiența de astăzi mi-a arătat pașii un pic mai clar, cum de lucrat cu o echipă atât de mare. Am avut parte de multă bună dispoziție de la mentori”, a spus Mădălina Zlati, Cimișlia. „Lecțiile învățate de la practicienii internaționali și naționali le oferă o perspectivă mai largă contribuind astfel la prosperitatea individuală și colectivă”, comunică Daniel Calancea, Căușeni. „Am testat astăzi abilitățile mele de a vinde și am reușit să adun echipă ca să lucrăm la ideea mea. Am parcurs pașii importanți pentru lansarea afacerii și voi continua în acest domeniu”, a menționat Marian Țurcanu, Ștefan Vodă.
Activitățile vor continua pe online cu o serie de traininguri și sesiuni de mentorat.
Proiectul este realizat de GEN Moldova, în parteneriat cu Creative Estonia, Ministerul Afacerilor Externe Estonia, Ministerul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Primăria Ștefan Vodă, Primăria Cimișlia Consiliul Raional Căușeni, Consiliul Raional Cimișlia, Asociația „Cimișleni de pretutindeni”.
*CODE NEXT Creative Youth Impact este realizat prin intermediul Programului ,,Ștefan Vodă-Capitala Tineretului 2022″, organizat și finanțat de către Ministerul Educației și Cercetării în parteneriat cu Primăria Ștefan Vodă și cofinanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei din fondurile de cooperare pentru dezvoltare și ajutor umanitar.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md.
No Comment