Ești interesat de arta fotografică? Implică-te în proiectul „Vindecare prin artă” pentru a amenaja o expoziție în cadrul unui spital public.
Scopul proiectului este promovarea conceptului de vindecare prin artă în Moldova și crearea unei „bănci de fotografii”, care să poată fi folosită de către instituțiile medico-sanitare din țară. Proiectul prevede utilizarea fotografiilor preselectate pentru amenajarea unui spațiu din cadrul unui spital public.
Participanți:
Fotografii din Republica Moldova și de peste hotare sunt invitați să susțină proiectul prin transpiterea în folosință cu titlul gratuity a lucrărilor proprii.
Comisia de proiect din partea Fundației „Medpark” va evalua și va aproba lucrările în conformitate cu prezentul Regulament.
Fundația „Medpark” va acoperi integral costurile de organizare a proiectului.
Beneficii oferite fotografilor:
- Plasarea numelui autorului (nume, prenume sau denumire comercială) pe toate fotografiile acceptate și publicate în cadrul proiectului, atât online, cât și în formă fizică;
- Publicarea tuturor fotografiilor acceptate în proiect ca preview pe site-ul Fundației „Medpark” (www.fundatiamedpark.md);
- Imprimarea anumitor lucrări selectate în funcție de tematica predominantă și disponibilitățile fizice pentru plasarea acestora în zona de staționar a unui spital public și a Spitalului Internațional „Medpark”;
- Crearea unei baze electronice cu toate fotografiile originale aprobate în proiect, cu numele autorului indicat, care va fi pusă la dispoziția instituțiilor medicale din Moldova pentru imprimare conform cerințelor obligatorii de calitate;
- Menționarea numelui tuturor fotografilor acceptați în proiect pe site-ul Fundației „Medpark” și al Spitalului Internațional „Medpark”, pe paginile oficiale de Facebook și pe site-urile media partenere.
Condiții de eligibilitate pentru fotografi:
- Vârsta minimă de 18 ani;
- Deținerea dreptului de autor și de proprietate asupra fotografiilor;
- Tematica fotografiilor: elemente din natură, peisaje, flora și fauna, care să inspire liniște și emoții pozitive;
- Evitarea abstracțiilor, culorilor sumbre sau prea aprinse;
- Aplicarea conform cerințelor de mai jos până la data de 22.11.2020.
Modul de aplicare pentru fotografi:
- Studiați condițiile din prezentul Regulament.
- Selectați și transmiteți maxim 5 fotografii proprii în original, dimensiunea minimă de 4000 pixeli (latura mică), format .jpg, atașate la email sau încărcate pe un link la adresa fundatia@medpark.md.
Criterii de selecție a fotografiilor:
- Respectarea tuturor condițiilor de eligibilitate din prezentul Regulament;
- Aprecierea măsurii în care se respectă condițiile se va efectua de către o Comisie independentă formată din 5 membri;
- Comisia își rezervă dreptul a de a nu examina formularele incomplete sau recepționate după data limită;
- În cazul în care vor apărea neclarități sau dubii cu privire la respectarea condițiilor, reprezentanții Fundației „Medpark” își rezervă dreptul de a contacta aplicanții;
- Rezultatele vor fi anunțate la data de 27.11.2020 pe site-ul www.fundatiamedpark.md.
Proiectul „Vindecare prin artă” este implementat de Fundația „Medpark”, organizație neguvernamentală, non-profit instituită de ICS Health Forever International SRL (Spitalul Internațional „Medpark”).
Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment