EdTech Moldova Forum: platformă ce conectează lideri globali, comunitatea locală și tehnologiile


„EdTech Moldova” Forum, cel mai important eveniment în domeniul educației din sudul țării a fost organizat astăzi la Cahul. Evenimentul a oferit experiențe incomparabile pentru participanții din domeniul educației, reflectând digitalizarea procesului de învățare și pregătirea specialiștilor pentru profesiile viitorului.

Veniți de la mii de kilometri distanță, experți internaționali au împărtășit cu oaspeții evenimentului – peste 500 de manageri de instituții educaționale, cadre didactice, antreprenori, elevi –  cele mai bune practici care ar putea fi implementate și în țara noastră. „EdTech Moldova Forum” a fost organizat de programul „Tekwill în Fiecare Școală” din regiunea de sud, parte a proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”, implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia.

Catarina Nilsson, manageră de program, Ambasada Suediei în Republica Moldova: „Evenimentul de astăzi demonstrează modul în care dumneavoastră participați și ghidați dezvoltarea învățământului și a procesului educațional, în general. Dezvoltarea metodelor de predare și învățare nu reprezintă doar o evoluție a învățământului actual, dar implică și multe oportunități pentru dezvoltarea socială în ansamblu. Acest lucru înseamnă că tinerii preiau puterea de a influența viitorul, iar aceasta presupune joburi mai bine plătite și crearea unei societăți pe care ne-o dorim cu toții. Prin intermediul proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul, Suedia, în parteneriat cu Uniunea Europeană, finanțează această inițiativă și suntem extrem de mândri că putem contribui la dezvoltarea soluțiilor digitale și a metodelor de predare inovative în școli. Utilizarea tehnologiilor în procesul educațional oferă flexibilitate și noi perspective, iar noi de aceasta avem nevoie – acum și în viitor.”

Sergiu Botezatu, Manager de Proiect, Accelerarea Transformării Digitale în Sectorul Public, PNUD Moldova: Este o plăcere să mă aflu aici, să particip la acest eveniment, prin intermediul căruia celebrăm transformarea digitală a procesului educațional din Republica Moldova. Sunt încântat de faptul că evenimentul de astăzi are loc aici, în Cahul. Acest lucru demonstrează că domeniul digital nu are hotare sau limite și că totul este posibil. Vreau să remarc, în mod deosebit, rolul pe care îl au pedagogii în societatea noastră – ei sunt forța motrice a domeniului educațional, sunt mentorii copiilor. Le suntem recunoscători pentru timpul și efortul depus, pentru că ne-au inspirat să mergem înainte și să obținem realizări deosebite în domeniul educațional.  Evenimentul de astăzi, de la Cahul, este inclusiv reușita lor, a cadrelor didactice.”

Ana Chirița, Directoare Proiecte Strategice, ATIC: „În secolul XXI, atunci când ne întrebăm care este rolul educației și încotro mergem, conștientizăm că ce am învățat cu mulți ani în urmă se schimbă și e în continuă evoluție. Profesiile viitorului sunt mai puțin cunoscute astăzi, iar tehnologiile informaționale își au locul tot mai mult în profesiile pe care încercăm să le îmbrățișăm. În 2018, ne-am propus spre realizare o agendă în care  tehnologiile digitale să fie studiate de pe băncile școlii. Împreună cu partenerii de dezvoltare, am încercat să ne unim eforturile pentru a oferi programe care să îmbunătățească și să inoveze școlile. Începând cu anul următor, proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” va fi implementat în 333 de școli, iar în câțiva ani vom putea pregăti aproximativ 100.000 de elevi pentru a îmbrățișa profesii din domeniul IT sau alt domeniu conex.”

Tendințele de transformare digitală a educației pe agenda discuțiilor la forum

Forumul „EdTech Moldova” a pus în discuție cele mai noi tendințe și perspective de dezvoltare a educației în școli, cu accent pe direcții, metodologii și strategii de transformare digitală, pentru predarea abilităților necesare pentru inovare. Evenimentul a punctat modul în care autoritățile și toți cei implicați în domeniul învățământului pot influența transformarea digitală a educației în instituțiile de învățământ, prin implementarea instrumentelor inovative de predare-învățare și a experienței internaționale, utilizarea dispozitivelor și tehnologiilor TECH în educație și a metodologiilor inovative de predare a disciplinelor extracurriculare.

Adriana Cazacu, Secretară de Stat, Ministerul Educației și Cercetării: „Implementarea eficientă a tehnologiilor digitale pentru asigurarea calității și sustenabilității educației este unul dintre obiectivele primordiale ale Ministerului Educației și Cercetării. În prezent, în era digitală, didactica se reinventează, are loc o schimbare de paradigmă, iar tehnologiile moderne se reintegrează tot mai mult în procesul educațional. Suntem conștienți de faptul că viitorul aparține tehnologiilor, inclusiv și în domeniul educației. De aceea, în colaborarea cu Asociația Națională a Companiilor din domeniul Tehnologiilor Informațiilor și Comunicațiilor și cu ceilalți parteneri, în ultimii 5 ani, în domeniul educației, au fost întreprinși mai mult pași pentru implementarea tehnologiei în educație, creșterea calității actului educațional și relevanței lui pentru piața muncii, precum și asigurarea accesului echitabil la educație.”

Sergiu Cornea, Rector Universitatea de Stat din Cahul „B. P. Hașdeu”: Cei 2 ani de pandemie ne-au demonstrat încă o dată cât de importante sunt tehnologiile informaționale în toate domeniile vieții, dar, în mod special, în sistemul educațional. Am văzut ce oportunitate ne oferă tehnologiile informaționale pentru a îmbunătăți dialogul dintre profesori și elevi. În aceste condiții, când lumea se află într-o permanentă schimbare, este foarte important ca și sistemul educațional să se adapteze noilor tendințe. Universitatea face eforturi continue să se adapteze la noile condiții, inclusiv prin digitalizarea procesului educațional. Considerăm că odată cu implementarea proiectului „Startup City Cahul”, cu inaugurarea centrului inovațional, centrul digitalizării în Moldova se va muta aici, în regiunea de sud, la Cahul. Mulțumesc mult partenerilor naționali și internaționali care depun foarte mult efort pentru a promova și dezvolta Cahulul și regiunea de sud a țării.”

La eveniment au fost organizate și câteva ateliere practice pentru prezentarea instrumentelor și noilor tehnologii, precum: Programul Intel Skills pentru profesori, Intel 4 Youth, AR/VR, Robo Maker, Smart Lab, OECD Learning Compass. În cadrul acestora, s-a discutat despre  abilitățile viitorului, modul în care Inteligența Artificială influențează viitoarele locuri de muncă, precum și despre cum planifică Republica Moldova să dezvolte abilitățile de inovare ale elevilor.

La eveniment au fost prezentate și cele mai bune proiecte ale profesorilor în ceea ce privește integrarea metodologiei „Flipped Classroom”, expoziții tehnologice, dar și Soluțiile Tehnologice pentru Mediu, dezvoltate de elevii care au participat la hackathonul lansat în toamna anului 2021. Expertul OCED, Guy Levi,  a prezentat cadrul de învățare OECD Learning Compass 2030, care stabilește aspirațiile în educația viitorului. Tot de la el am aflat mai multe detalii despre bazele unui nou curriculum de învățământ.

În Zona Expo a EdTech Moldova, au fost expuse dispozitive și tehnologii necesare pentru introducerea inovațiilor în educație. Astfel, programele din cadrul proiectului „Tekwill” au avut propriile standuri: Tekwill Academy Kids, Tekwill în Fiecare Școală, Clubul Tinerilor Makeri. Și alte companii internaționale, precum Corinth, au fost prezente la Zona Expo. La expoziție au fost prezentate și proiectele elevilor elaborate în cadrul hackathonului: Soluții Tech pentru Mediu alături de proiectelor profesorilor („Flipped Classroom”).

EdTech Moldova – premii, transformare digitală și noi inițiative

La „EdTech Moldova” a fost prezentată și Strategia de Transformare Digitală pentru Școli. Potrivit documentului, o instituție de învățământ va trece printr-un proces complex de schimbări inovative, cu implicarea elevilor, cadrelor didactice, managerilor, părinților și tuturor celor conectați la procesul educațional. Conceptul va fi implementat în această instituție de învățământ în anul de studii 2022-2023.

În cadrul forumului au fost anunțate și instituțiile de învățământ în care urmează a fi create 16 laboratoare digitale noi – spații modernizate de învățare, dotate cu echipamente digitale de ultimă generație și conținut adaptat cerințelor actuale. Acestea vor completa lista celor 19 laboratoare deschise în țară în anul precedent.

Tot din toamna acestui an, curriculumul „Tekwill în Fiecare Școală” – cel mai complex program  de cursuri extracurriculare – va fi completat cu două cursuri noi – Inteligența Emoțională și Video Storytelling.

La eveniment au fost anunțați și câștigătorii „Hackatonului pentru soluții de mediu” – 11 echipe de copii din clasele gimnaziale și 12 echipe de liceeni.

Despre EU4Moldova: Startup City Cahul

Forumul „EdTech Moldova” s-a desfășurat în contextul evenimentelor dedicate Zilei Europei „Cahul Tech Days”, în cadrul proiectului ”EU4Moldova: Startup City Cahul”, implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene, în parteneriat cu Suedia.

EU4Moldova:Startup City Cahul. Proiectul este implementat de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia. Inițiativa abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate, care completează acoperirea regională a asistenței pentru dezvoltare acordată de Uniunea Europeană Republicii Moldova. Proiectul sprijină, în special, dezvoltarea economică prin inovare, antreprenoriatul, ocuparea forței de muncă pentru întreprinderile mici și mijlocii din afara capitalei și oferă, de asemenea, oportunități de studiu tinerilor, femeilor și fetelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Ca parte a proiectului, la Cahul va fi creat un centru regional de inovare și tehnologie – EU4Innovation Center – iar un grup larg de localnici vor deveni beneficiarii săi. Obiectivul centrului este de a avea un efect de stimulare în orașul Cahul și alte zone de dezvoltare din regiune. Mai multe detalii pe www.startupcitycahul.md.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Descoperă unele dintre cele mai puternice și influente femei din istorie
Next Ziua Învățământului Dual la Chișinău: Află ce surprize te așteaptă!
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply