Centrul de Informare ONU din cadrul Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova, cu suportul Oficiului ONU pentru Drepturile Omului în Moldova și în parteneriat cu Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, invită doritorii la discuția publică “Egalitatea în drepturi și nediscriminarea ca și precondiție pentru dezvoltarea durabilă” (ODD 5,10), dedicată Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, în contextul marcări a 9 ani de la implementarea Legii cu privire la asigurarea egalității.
Scopul discuției este de a celebra egalitatea și nediscriminarea și a ridica gradul de conștientizare a tineretului despre legea privind asigurarea egalității și rolul Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității. Participanții vor fi implicați în activități practice care vor contribui la îmbunătățirea nivelului de înțelegere a conceptului de egalitate și nediscriminare și importanța acestuia, inclusiv pentru persoanele din grupuri vulnerabile discriminării.
Formatori: Bea Ferenci, Consilieră în domeniul drepturilor omului, Oficiul ONU pentru drepturile omului din Moldova (OHCHR Moldova); Ian Feldman, Președintele Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.
Acțiunea vine în sprijinul Agendei 2030 de promovare și susținere a celor 17 ODD-uri, care prevăd eradicarea sărăciei și foametei, stabilesc un spectru larg de obiective economice, sociale într-o abordare integrată, bazată pe respectarea drepturilor omului.
Evenimentul va avea loc la 26 mai 2021, ora 11.00, online.
Informații suplimentare, consultați pe pagina Biblioteca Naţională a Republicii Moldova / National Library of Moldova.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment