Antreprenoriatul social: Domeniul care provoacă foarte multe dezbateri și discuții. Acum ai ocazia să îți expui public poziția cu privire la antreprenoriatul social, sau să asculți părerile altora despre subiecte sensibile precum:
- necesitatea legii separate pe antreprenoriat social,
- prezența/absența beneficiilor fiscale reale,
- metode eficiente de promovare a produselor create de antreprenorii sociali, inclusiv pe ce ar trebui de pus accentul: impactul social sau activitatea economică;
- menținerea statutului de Întreprindere Socială / Întreprindere Socială de Inserție și multe altele.
Orice eveniment pe care îl organizăm scoate în evidență dilemele existente în cadrul sectorului de antreprenoriat social. Fiind un domeniu relativ nou pentru Republica Moldova, se pare că dezbaterile sunt cel mai potrivit format pentru a face auzite mai multe opinii și poziții ale actorilor implicați nemijlocit în cadrul ecosistemului. Iată de ce, te invităm să participi la #DezbateriPublice privind „Dilemele Antreprenoriatului Social”.
𝗗𝗔𝗧𝗔 : 13 iulie 2022, ora 11:00-13:00
𝗟𝗢𝗖𝗨𝗟: Summit Events, mun.Chișinău
𝗙𝗢𝗥𝗠𝗔𝗧: hibrid (offline, cu transmisie live).
Alăturați-vă în format fizic la eveniment, pentru a vă putea împărtăși poziția privind #AntreprenoriatulSocial, din propria experiență sau expertiza pe care o dețineți. Sau puteți pune întrebările care vă interesează, pentru a reflecta împreună asupra subiectelor propuse.
Pentru a participa la dezbateri în format fizic, este necesară înregistrarea, o puteți face aici.
Pentru cine este acest eveniment?
Antreprenori sociali / antreprenoare sociale care au își pot împărtăși din experiența din domeniu și provocările cu care s-au confruntat;
Persoane care planifică să dezvolte o afacere proprie sau deja au una, dar s-au ciocnit cu anumite dificultăți;
Cercetători, profesori, juriști, alți specialiști care sunt în domenii conexe și dețin informație relevantă despre antreprenoriatul social;
Alți stakeholderi cu expertiză interesați de domeniu.
Evenimentul este organizat de Platforma pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Social, administrată de organizația EcoVisio (în special HUB-ul Antreprenorilor Sociali) – cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Uniunea Europeană și Suedia, în parteneriat cu Asociația Businessului European și a Centrului Contact.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment