Descoperă 3 personalități marcante ce au contribuit la crearea Uniunii Europene


personalități marcante UE

Inițial, Uniunea Europeană a fost constituită cu scopul de a  finaliza războaiele și a stabiliza relațiile de pace dintre țările vecine. De-a lungul timpului, de la stabilirea primelor conexiuni și până în prezent, la favorizarea prosperității relațiilor dintre state au fost implicate mai multe personalități. Așadar, ținând cont de aceste lucruri, dar și de apropierea „Zilei Europei”, ne-am gândit să-ți prezentăm 3 dintre cele mai cunoscute personalități care au sugerat crearea UE, cât și contribuțiile acestora.

Konrad Adenauer

Konrad Adenauer, născut la data de 5 ianuarie 1876, în Imperiul German; a fost unul dintre cei mai importanți pionieri ai Uniunii Europene. Acesta a avut o influență remarcabilă în perioada postbelică de dezvoltare a Germaniei. El devine primul cancelar al Republicii Federale Germania , unde a fost în fruntea statului din anul 1949 până în 1963. Konrad Adenauer, fiind înzestrat cu un talent politic admirabil, cu o determinare și o viziune clară; a reușit să instaureze în Germania o societate liberă, puternică și cel mai important una democratică. Totodată, acesta a fost unul dintre cei mai notabili inițiatori ai Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Astfel, conform Declarației Schuman din 9 mai 1950 are loc crearea acesteia.

Adenauer considera că pentru stabilirea echilibrului și păcii în Europa, este necesară crearea unei Europe unite. Alte schimbări au loc în momentul reconcilierii Germaniei cu unii dintre vechii săi dușmani, cum ar fi Franța. În baza Tratatului de la Élysée, din 1963, în urma colaborării cu preşedintele francez Charles de Gaulle; Franța și Germania semnează tratatul de prietenie; prin care se pune capăt unui secol de dușmănie, dar au loc și  primii pași spre marea integrare europeană. Prin faptele sale, Adenauer a reușit să transmită încredere și altor state europene printr-o politică externă statornică. 

Robert Schuman

Robert Schuman, născut la data de 29 iunie 1886, la Luxemburg; este considerat a fi unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene. El este autorul unuia dintre cele mai celebre planuri din lume, și anume „Planul Schuman”. Până a-și prezenta oficial planul său, la data de 9 mai 1950, Robert Schuman a fost ministru adjunct în guvernul francez; la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Fiind activ în rezistența franceză pe parcursul războiului, Schuman a fost luat drept prizonier în anul 1940 în lagărul de concentrare de la Dachau, Germania. De aici, el reușește să evadeze doi ani mai târziu. În pofida acestor experiențe, Schuman s-a reîntors din nou în politica națională. Devine ministru de finanțe, apoi prim-ministru, ministru al afacerilor externe, dar și ministru al justiției.

Deși, Schuman a participat la negocierea mai multor tratate de importanță majoră, el s-a făcut remarcat și cunoscut în întreaga lume pentru planul său unic, anume „Planul Schuman”, în colaborare cu Jean Monnet. Planul stabilea urmărirea unui control comun asupra producției de cărbune și oțel, acestea fiind materia din care se confecționa armamentul. Atunci, când o țară  deţine nu controlul asupra producţiei de cărbune şi oţel, ea nu va putea participa la un război, fiind lipsită de armament. Unul dintre primii lideri politici, care au acceptat acest plan, a fost cancelarul german, Konrad Adenauer. În scurt timp, mai multe țări au aderat la acest plan. 

Winston Churchill

Winston Churchill, născut la data de 30 noiembrie 1874, în Anglia, a fost unul dintre primii pionieri, care a propus pentru întâia oară crearea „Statelor Unite ale Europei”. Toate experiențele trăite pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, l-au convins că o pace de durată poate fi garantată doar prin intermediul unei Europe unite. În anul 1940, la scurt timp de la izbucnirea războiului; Winston Churchill a devenit prim-ministru și a condus cu o determinare clară  și curaj Marea Britani; pe parcursul anilor dificili de război. Acesta a fost unul dintre liderii, care a reușit să transmită încredere, speranță și curaj societății britanice; prin faptele și discursurile sale pline de inspirație și speranța unei vieți mai bune. Talentul său de a prevesti evenimentele a fost demonstrat de nenumărate ori.

Churchill a menționat pentru prima dată despre crearea „Statelor Unite ale Europei”, într-un discurs de la  Universitatea din Zürich; unde îi stimula pe europeni să uite de ororile din trecut și să privească cu speranță spre viitor. Acesta pleda pentru reinstaurarea dreptății, compasiunii și libertății printre statele europene. De asemenea, Churchill susținea integrarea europeană. Astfel, în 1948, la Haga, are loc un mare Congres al Europei, în urma căruia este creat Consiliul Europei. Acesta motiva toate statele să lupte pentru dreptate și să elimine nazismul și fascismul din societate.

După cum ai observat, acești lideri politici au reușit să contribuie la crearea Uniunii Europene, prin promovarea păcii, înțelegerii, speranței unei noi vieți mai bune și a curajului. Datorită lor, dar și a altor pionieri, popoarele europene se bucură astăzi de o înțelegere desăvârșită și relații de prietenie de invidiat.

Reporter Youth.md: Geru Andreea

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Simbolurile Uniunii Europene și semnificația acestora
Next Job // INVENTO angajează coordonatori locali în regiunile: Criuleni, Glodeni, Leova și Rezina
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five − 2 =