Peace Corps Moldova, în parteneriat cu MilleniuM Training and Development Institute invită ONG-urile locale interesate să inițieze sau să-și îmbunătățească programele de voluntariat să participe un Curs de Consolidare a Capacităților de Management al Voluntarilor, organizat în perioada martie – octombrie 2022.
PROGRAMUL ÎȘI PROPUNE SĂ:
- fortifice capacitățile organizațiilor locale de a implica membrii comunității în activitățile lor, prin îmbunătățirea cunoștințelor participanților în managementul voluntarilor;
- dezvoltarea abilităților de facilitare, dar și sprijin continuu în procesul de planificare și implementare a programelor de voluntariat;
- crearea oportunităților de schimb de bune practici între organizațiile participante, în special în domeniile implicării comunității, participării și dezvoltării locale.
Programul de Consolidare a Capacităților de Management al Voluntarilor va avea două componente principale:
- Instruire: Câte un reprezentant de la fiecare organizație participantă va fi instruit în managementul voluntarilor, cu intenția de a-l pregăti pentru rolul de coordonator de voluntari;
- Suport programatic și mentorat: După instruirea inițială și în paralel cu sesiunile online, participanții vor începe să lucreze la planificarea și implementarea programelor de voluntariat în organizațiile lor.
Pe tot parcursul procesului, participanții vor primi suport informațional și logistic, precum și îndrumări de la formatori și mentori.
PARTICIPÂND LA ACEST PROGRAM ORGANIZAȚIILE:
- Vor elabora un program de voluntariat;
- Vor recruta un grup de cel puțin 5 voluntari locali;
- Vor instrui și vor organiza cel puțin o activitate în care voluntarii vor avea un rol activ.
CRITERII DE ELIGIBILITATE:
- ONG-uri interesate să inițieze sau să îmbunătățească un program de voluntariat deja existent
- ONG-uri cu cel puțin un an de experiență de lucru în comunitatea lor
- Sunt eligibile doar ONG-urile care lucrează în afara orașului Chișinău (suburbiile sunt eligibilie)
- Organizațiile vor delega un angajat/membru activ, interesat să devină coordonator voluntar, care va aplica și va participa la întregul program
- Sunt eligibile să participe doar persoanele care au atins majoratul
- Angajamentul de a participa la toate evenimentele cu prezență fizică și online
- Disponibilitatea de a prezenta un certificat de vaccinare sau un test COVID negativ pentru evenimentele cu prezență fizică (costurile pentru test COVID vor fi acoperite de către participanți)
- Angajamentul de a planifica și implementa un program de voluntariat în cadrul organizației
Pentru a vă înregistra la acest curs, e necesar să completați ACEST FORMULAR până pe 18 februarie.
Mai multe detalii despre curs găsiți AICI.
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Text – Alexandra-Luiza Popov, redactor youth.md.
No Comment