Cum să alegi locuința potrivită pentru tine


Potrivit unui studiu realizat de Kingfisher, casele noastre contribuie cel mai mult la fericirea și bunăstarea noastră generală. Mai mult de 50% dintre oamenii care sunt mulțumiți de locuința lor sunt fericiți și în viață, mai liberi. 

Locuințele sunt responsabile 15% din gradul nostru de fericire; fiind la fel de importante ca starea generală de sănătate și condiția fizică (14%) și semnificativ mai importante decât veniturile (6%) sau locul de muncă (3%).

Având în vedere că achiziționarea unei case este una dintre cele mai importante decizii din viață, atât din punct de vedere al impactului emoțional, cât și financiar, vrem să-ți propunem câteva idei despre cum să-ți alegi locuința. 

  1. Alocă un buget pentru achiziționarea casei/apartamentului

Nimic nu este posibil fără bani; așa că este necesar să aloci un buget pentru achiziționarea ei. Cu cât bugetul este mai mare, cu atât îți poți permite mai multe criterii, idei, însă poți cumpăra o locuință bună și cu un buget mediu. 

  1. Stabilește-ți criteriile cele mai relevante pentru tine

De obicei, printre cei mai importanți factori se numără: locul, prețul și tipul casei sau apartamentului. În cazul unui apartament, implicațiile financiare se consideră a fi mai mici decât în cazul unei case. După ce ai decis dacă vrei casă sau apartament; trebuie să stabilești numărul de camere. Dacă sunteți căsătoriți și deja aveți un copil sau poate plănuiți să deveniți părinți pentru prima oară ar fi bine să aveți minimum 3 camere. Dar dacă deja aveți copii și/sau plănuiți să vă măriți familia; ar fi bine să aveți un apartament cu 4 camere sau o casă mai spațioasă. 

  1. Analizează vechimea locuinței

Cea mai mare dilemă a cumpărătorului de locuință este dilema dintre vechi și nou – „Apartament vechi sau apartament nou?”, „Casă veche sau casă nouă?”. Apartamentele și casele vechi se sprijină pe amplasarea într-o zonă deja dezvoltată comercial; în timp ce locuințele noi au ca punct forte durabilitatea pe termen lung datorită materialelor de construcție și instalațiilor noi, dar și spațiul de locuit mai mare. De asemenea, o casă sau un apartament vechi vine la pachet cu investiții suplimentare în tot ce înseamnă amenajare interioară.

  1. Localizarea locuinței 

„Decât să cumperi un apartament vechi în centrul orașului, mai bine iei o casă mare la periferie”. Asta spun mulți dintre cei care vor să-și achiziționeze o casă. Și argumentul lor pare destul de concordant dacă ne gândim la confortul oferit de o casă mai spațioasă, poate și alături de o curte generoasă.

Ce facem însă, dacă periferia este una la mare distanță de job, școala copilului și centrele comerciale? La capitolul mobilitate în oraș; apartamentul vechi câștigă, deoarece se află în vecinătatea tuturor mijloacelor de transport în comun. Consumul de timp și bani pentru deplasarea suplimentară trebuie luată în calcul în cazul achiziției unei proprietăți noi, la fel și ce se află în zonele vecine: groapa de gunoi, fabrici etc. Bănuiesc că nu ți-ar plăcea să vezi pe fereastră o imagine posacă.

  1. Analizează utilitățile casei

Foarte multe locuințe noi nu au toate utilitățile sau nu cele pe care poate ți le-ai dori. De exemplu, există case situate la periferia orașului care nu sunt conectate la rețeaua de gaze; ci funcționează pe centrală pe curent. Inconvenientul major atunci când există avarii la rețeaua electrică este pe timpul iernii, când casa cu centrală electrică se răcește foarte repede.

  1. Costurile de întreținere

Aici intră bineînțeles tot ce înseamnă utilitățile necesare confortului optim al unei locuințe. Încălzire, apă, lumină și toate celelalte. Este bine să le știi înainte de a achiziționa casa pentru că dacă nu, s-ar putea să ai niște surprize și să plătești costuri foarte mari pentru diverse servicii. 

  1. Durata și dobânda creditului

În cazul în care ai decis să-ți achiziționezi o locuință nouă sau veche și nu ai banii necesari pentru a cumpăra cash, cel mai probabil vei lua un credit ipotecar. În acest caz, aspecte precum rata, dobânda și durata creditului ar trebui să le cunoști dinainte. Analizează cu atenție ofertele băncilor și alege varianta care te avantajează cel mai bine, raportându-te la venitul pe care îl obții lunar. Trebuie să ai mare grijă la moneda în care vei lua creditul precum și perioada de timp pe care semnezi.

Cel mai bine sau chiar ideal ar fi să consulți un specialist în imobiliare sau să rogi un apropiat care a mai trecut prin așa ceva să te ajute, pentru că o părere avizată te poate salva de la posibile greșeli și poate însemna o economie de bani.

Pentru a fi la curent cu toate noutățile youth.md, urmăreste paginile noastre Facebook, Instagram și Telegram !

Reporter Youth.md: Bucur Bianca-Ionela

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Tinerii din țările CSI interesați de cultura rusă pot obține finanțare pentru proiecte
Next Caravana Alăptării s-a încheiat la Vulcănești: Ce au aflat participantele despre alăptare și vaccinare
Nicoleta Geru
About the author

Nicoleta Geru

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen + 14 =