Concursul „Bătălia cărților” a ajuns la final!


Bătălia cărților etapa finală

Concursul „Bătălia cărților” a ajuns la final, la cea de-a VI-a ediție, care se va derula pe parcursul a două zile. Acesta se va desfășura online sâmbătă, 5 decembrie la ora 11.00. Competiția va încadra segmentul copii (11-14 ani), iar duminică, 6 decembrie, vor concura cititorii ce reprezintă segmentul adolescenți (15-18 ani).

Etapa finală, numită sugestiv „Convinge-mă să citesc”, constă în prezentarea unei cărți preferate din lista citită în număr de 10 cărți, aceasta realizându-se în modul cel mai ingenios și original. Finalistul va fi denumit cu cel mai demn, frumos și triumfător titlu, cel de CITITORUL ANULUI 2020.

Participanții vor fi jurizați după:

  1. originalitatea expunerii;
  2. utilizarea termenilor literari;
  3. puterea de argumentare a cărții prezentate.

Acest titlu va fi desemnat de către membrii juriului, constituit din specialiști cu o bogată experiență în desfășurarea și aprecierea unor asemenea concursuri:

  • dr. Mariana Harjevschi, director general, BM „B.P. Hasdeu”;
  • Maria Pilchin, șef Biblioteca Centrală, BM „B.P. Hasdeu”;
  • Lidia Grosu, scriitoare, profesor universitar;
  • Victoria Fonari, dr. conf., membru al Uniunii Scriitorilor din RM;
  • Elena Butucel, director adjunct BM „B.P. Hasdeu”.

Concursul are drept scop stimularea lecturii și promovarea valorilor literare în rândul copiilor și adolescenților. Etapele Concursului s-au desfășurat în perioada martie – noiembrie 2020.

Bătălia cărților se va desfășura online, pe platforma ZOOM. Din motiv, că la concurs participă copii, link-ul nu este în acces public. Doritorii, sunt rugați să lase un mesaj la adresa: bmpromo.hasdeu@gmail.com

Descoperă mai multe oportunități și evenimente online pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Află care sunt principiile care stau la bază în lumea antreprenoriatului
Next Concurs pentru elevii pasionați de fizică organizat de UTM
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 4 =