Centrul CONTACT, în cadrul proiectului „EU4Youth – Valorificarea potențialului tinerilor antreprenori sociali din Moldova și Ucraina” (pe scurt, EUnlocking) anunță un concurs regional pentru jurnaliști, bloggeri și vloggeri în Moldova și Ucraina.
Tematica concursului este “Antreprenoriatul social – cooperarea dincolo de frontiere”.
Cunoști antreprenori/antreprenoare sociale, inițiative de afacere sociale interesante care aduc efecte pozitive asupra societății și / sau asupra mediului? Scrie și promovează aceste subiecte ca oamenii să-i cunoască! Participă la concursul pentru jurnaliști, vloggeri și bloggeri, promovează subiecte de antreprenoriat social, prezintă-i pe eroii tăi publicului larg și câștigă un premiu!
Condiții de participare
- Elaborați materiale, care merită a fi distribuite publicului larg: puteți trimite un articol, imagini, articole de blog, podcast, vlog, video, talk-show-uri sau orice alt conținut multimedia centrat pe povestea antreprenorilor care colaborează între cele două țări (Moldova și Ucraina) și/sau cu alte țări din UE pentru a crea diferențe pozitive pentru mediu și comunitățile lor, în special pentru persoanele din categorii vulnerabile;
- Fiecare concurent/ă poate înscrie maximum 2 (două) lucrări proprii;
- Materialele trebuie publicate / difuzate / postate inițial între 01 octombrie-30 noiembrie 2021;
- Temele prioritare sunt (1) parteneriate între antreprenorii sociali din Republica Moldova și Ucraina și/sau cu alte țări din UE, (2) tineri cu afaceri/inițiative de antreprenoriat social, (3) locuri de muncă pentru tineri/persoane defavorizate, (4) ecologie și durabilitatea mediului și (5) modul în care antreprenoriatul social contribuie la economia regională (Europa de Est).
Limbile de elaborare a materialelor pentru concurs: română, rusă, ucraineană, engleză
Termenul limită pentru înscrierea materialelor în concurs este 30 noiembrie 2021 (ora locală).
Pentru candidații care locuiesc în Moldova, vă rugăm să trimiteți materialele [aici]
Premii
În cadrul concursului vor fi oferite 9 premii, conform categoriilor de mai jos.
Categoria 1: Video
Cele mai bune 3 materiale vor beneficia de premii bănești, după cum urmează:
- Locul 1: 700 euro
- Locul 2: 400 euro
- Locul 3: 200 euro
* Toate premiile includ inclusiv impozitul pe venit în mărime de 12% ce va fi reținut.
Categoria 2: Audio
Cele mai bune 3 materiale vor beneficia de premii bănești, după cum urmează:
- Locul 1: 700 euro
- Locul 2: 400 euro
- Locul 3: 200 euro
* Toate premiile includ inclusiv impozitul pe venit în mărime de 12% ce va fi reținut.
Categoria 3: presa scrisă
Cele mai bune 3 materiale vor beneficia de premii bănești, după cum urmează:
- Locul 1: 700 euro
- Locul 2: 400 euro
- Locul 3: 200 euro
* Toate premiile includ inclusiv impozitul pe venit în mărime de 12% ce va fi reținut.
Cine poate participa
Jurnaliști, bloggeri și toți cei care locuiesc în Republica Moldova sau Ucraina și își publică lucrările în orice mass-media din Republica Moldova și Ucraina, inclusiv televiziune, presă scrisă și online, vloguri și bloguri.
Cerințe tehnice
În cazul în care materialul este publicat online, includeți linkul URL direct în formularul de înscriere în concurs. Linkul trebuie să fie activ cel puțin până la 31 decembrie 2022.
Criterii de evaluare a materialelor
Relevanța materialului:
- Relevanța subiectelor tratate;
- Nivelul de acoperire a temelor de antreprenoriat social în Moldova;
- Prezentarea temei antreprenoriatului social publicului într-un mod proaspăt / inovator;
- Incorporarea studiilor de caz sau a citatelor de la prima sursă etc.
Conformitatea materialului cu standardele jurnalistice:
- Precizia cercetării temei ;
- Balanța de opinii;
- Onestitate și fiabilitate;
- Nediscriminare;
- Simplitate;
- Acoperirea poveștii eroului / eroinei și impactul afacerii sale sociale etc.
Criterii suplimentare care vor fi evaluate *:
* Punctele referitoare la următoarele criterii nu vor fi decisive, dar vor constitui un avantaj:
- Impact – numărul de persoane care au accesat/vizualizat materialul cel puțin o dată;
- Inteligența emoțională din cadrul materialului scris / video – abilitatea autorului de a înțelege, utiliza și gestiona emoțiile într-un mod pozitiv pentru a reduce stresul, a comunica eficient, a empatiza cu alții, a depăși problemele și a rezolva conflictele;
- follow-up (dacă sunt disponibile, vă rugăm să trimiteți o dovadă împreună cu cererea dvs.) – acoperire suplimentară a subiectului în mass-media pe baza rezultatelor publicației.
Juriul va evalua fiecare criteriu de la 1 la 10 și va lua decizia finală până la 30 decembrie 2021. Cel mai bun material va fi determinat de numărul de puncte acumulate. În funcție de situația Covid-19, câștigătorii ar putea fi invitați la ceremonia de decernare a premiilor, care poate fi organizată în ianuarie 2022. Data și locația specifice vor fi comunicate ulterior.
Procedura de înscriere a materialelor în concurs
- Completați și trimiteți Formularul de înscriere, care va conține linkul către articol, reportaj foto, imagini, blog, video sau orice alt conținut multimedia, până la data de 30 noiembrie 2021;
- În cazul în care materialele nu sunt plasate online, acestea pot fi trimise la adresa de e-mail: ong.contact@gmail.com.
EUnlocking este implementat de Institutul Gustav Stresemann e.V. (GSI) (Germania), Egalite International (Ucraina), organizația AXA Management Consulting (Moldova), Asociația ECO-RAZENI (Moldova), Centrul Național de Asistență și Informare pentru ONG-urile din Moldova „CONTACT” (Moldova) și „Pro NGO ! e.V „(Germania).
Sursa: contact.md
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment