Combatem stigma cu stil: o noua campanie lansată în Republica Moldova


Combatem stigma cu stil: o noua campanie lansată în Republica Moldova va promova incluziunea în industria de modă.

Drepturile și necesitățile femeilor și bărbaților cu dizabilități vor fi promovate în această toamnă în cadrul unei campanii inedite lansate de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în parteneriat cu ZIPHOUSE, Asociația Producătorilor din Industria Ușoară (APIUS) și Asociația „MOTIVAȚIE” în Moldova. Campania cu genericul “Combatem stigma cu stil” are drept scop sensibilizarea industriei de fashion, dar și a publicului general, cu privire la nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități în materie de haine, accesorii și încălțăminte. Totodată, campania își propune să combată discriminarea și să ofere șanse și oportunități egale de afirmare, implicând în calitate de modele persoane cu dizabilități.

În Republica Moldova persoanele cu dizabilități, în special femeile și fetele, se mai confruntă cu discriminare din partea societății, în toate sferele vieții. Trebuie să ne unim eforturile pentru a schimba aceste percepții dăunătoare și a asigura că persoanele cu dizabilități sunt incluse în spațiul public. Industria de modă oferă multiple oportunități în acest sens, deoarece poate seta standarde de incluziune și oferi șanse și oportunități egale de afirmare pentru toți. Facem revoluția incluziunii. Haideți să fim curajoși pentru a produce aceste transformări în societate”, a spus Nigina Abaszada, Reprezentantă rezidentă UNFPA în R. Moldova.

Potrivit Asociației MOTIVAȚIE, circa 7% din populația R. Moldova trăiește cu o dizabilitate, iar unele unele lucruri elementare, cum ar hainele, lenjeria, încălțămintea nu sunt adaptate necesităților lor, majoritatea producătorilor ignorând aceste aspecte.

“Sunt detalii mici, dar foarte importante pentru noi, care ne-ar face să ne simțim bine, în siguranță și la egalitate cu ceilalți, cum ar fi stofă naturală, imprimeuri corect amplasate, cusături mai simple și corect aranjate”, explică Ludmila Iachim, Directoare Executivă “MOTIVAȚIE”.

În cadrul proiectului Combatem stigma cu stil, realizat de ZIPHOUSE în comun cu APIUS,vor fi abordate plenar toate aceste aspecte. La o primă etapă vor fi identificați producători locali, care vor fi instruiți cu privire la nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități, urmând ca aceștia să producă și să comercializeze pe scară largă articole vestimentare ajustate. Totodată, companiile implicate vor crea locuri de muncă adaptate acestei categorii de persoane, antrenându-le în activitățile zilnice ale brandului.

Misiunea ZIPHOUSE este de a descoperi și adapta astfel de oportunități pentru toți entuziaștii industriei fashion. Iată de ce susținem în totalitate această inițiativă de incluziune și suntem deschiși să o dezvoltăm împreună cu colegii noștri din industria ușoară”, a menționat Carolina Tulgara, Directoare ZIPHOUSE.

De rând cu instruirea și sensibilizarea brandurilor, proiectul Combatem stigma cu stil va include și unele evenimente publice inedite.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Erasmus Student Network Chișinău își extinde echipa!
Next Champions of Change 2021 - Dinu Țurcanu, prorector UTM: „Viitorul este imposibil fără tehnologii digitale, iar inginerii sunt cei care vor salva lumea”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − 5 =