Ce trebuie să fac pentru a avea ocazia să plec în America, la studii?


Viața Americană sau Canadiană este un țel la care tinerii tind constant, totuși aceasta pare a fi adesea inaccesibilă, datorită distanței și sumelor exorbitante necesare pentru a fi acceptat într-o universitate Americană. Totuși, plecarea în America sau Canada poate rămâne o obțiune pentru tine dacă te informezi cu atenție. Iată câteva sfaturi care te-ar pute ajuta să ajungi în SUA.

Bursele eligibile tinerilor din Republica Moldova

Exista anumite burse publice, la care tinerii au acces și la care poți aplica, precum:

  • UBC International Scholars- este o bursă completă eligibilă studenților internaționali care sunt interesați să își continue studiile de licență în Canada la University of British Columbia.
  • Programul de Burse Hubert H. Humphrey (Hubert H. Humphrey Fellowship Program) este o bursă de un an oferită profesioniştilor aflaţi la jumătate de carieră, cu capacităţi de lider, angajament faţă de serviciul public atât în sectorul public cât şi în cel privat şi capacitatea de a beneficia din plin de un program auto-definit de studii independente în cadrul unei universităţi de primă importanţă din SUA. 
  • Programul Community Connections oferă treninguri de trei sau cinci săptămâni în Statele Unite oamenilor de afaceri şi antreprenorilor, profesioniştilor din diferite domenii, cum ar fi cel juridic, guvernamental, agricol, afaceri, administrarea învăţământului şi managementul ONG-urilor.  
  • Ambasada SUA în Moldova- site-ul care conține unele dintre cele mai potrivite oportunități și proiecte pentru tinerii Republicii Moldova.

Cum trebuie să arate un eseu motivațional potrivit unei Universități din SUA

Un eseu Motivațional pentru o universitate din America diferă față de unul European prin specificul lor. Comparativ cu un eseu European care se bazează pe competențele academice și activitățile extrașcolare ale tânărului, un eseu potrivit unei universități situate în SUA va fi bazat pe specificul personal și personalitatea ta.

În dependență de universitate poți avea nevoie de la 1 la 3 eseuri motivaționale. Adesea, studenții nativi se bazează pe un eveniment cu un impact puternic asupra personalității lor sau care le-a schimbat cursul vieții

Atunci când este vorba de competențele școlare sau activități extrașcolare totuși, fiecare activitate trebuie descris cu un Lux de amănunte (precum durata, numărul de evenimente organizate și poziția ta în activitatea/organizația respectivă)

Scrisorile de recomandare au și ele o importanță. Este important să obții pe cât de multe posibil

Cum aș putea să mă întrețin cât sunt în America?

Programul work-study se regăsește în majoritatea facultăților americane și le oferă studenților șansa și mai ales, prioritatea, la un job în campus care este de cele mai multe ori plătit cu minimul pe economie din statul respectiv. În Massachusetts, în prezent, este $13.50/oră. Sunt state unde minimul pe economie e mai mare sau mic față de minimul pe economie din Massachusetts. Ideea principală este că poți să faci în total doar o anumită sumă de bani și să lucrezi doar 20 de ore pe săptămână, aceste numere fiind precizate de Guvernul din SUA.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Workshop: 3 pași eficienți în situații stresante
Next Conferință „Activism pentru drepturile elevilor din România"
Maria Brinca
About the author

Maria Brinca

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × three =