Ce parfum preferi tu? Fă cunoștință cu cele mai renumite parfume din lume!


Fiecare om are un miros specific lui, care îl caracterizează, dar în același timp deosebește de alte mamifere. Datorită acestui miros, persoană diferă prin gusturi și dorințe de oponenții săi. Astfel pe parcursul timpului oamenii datorită științei și chimiei și-au putut alege sau crea propriul parfum bazat pe componentele preferate ale persoanei în cauză. Ele semnifică ceva special pentru ei sau le trezește anumite sentimente la mirosul acestuia.

Ce este un parfum?

Parfumul este un amestec de uleiuri esențiale aromate sau compuși aromatici, fixanți și solvenți, folosiți pentru a da corpului uman, animalelor, alimentelor, obiectelor și spațiilor de locuit un miros plăcut. Textele antice și săpăturile arheologice arată utilizarea parfumurilor în unele dintre cele mai vechi civilizații umane.

Parfumeria modernă a început la sfârșitul secolului al XIX-lea; cu sinteza comercială a compușilor aromatici, cum ar fi vanilina sau cumarina. Asta a permis compoziția unui oarecare parfum cu mirosuri neatinse anterior doar numai de la aromatice naturale.

Istoria parfumului

Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din limba latina “per fumus” și înseamnă “prin fum”. Parfumeria, sau arta preparării parfumurilor  a luat naștere în Mesopotamia antică și Egipt. Iar mai târziu a fost rafinat în continuare de Romani și Perși.

Deși nenumărate parfumuri au existat în India, o mare parte din aromele lor se bazează pe tamâie. Primul chimist înregistrat că a creat primul parfum a fost o femeie pe nume Tapputi, o preparatoare de parfumuri. Ea a distilat flori, uleiuri și obligeană, cu alte aromatice; le-a filtrat și le-a pus înapoi, repetând procedura de nenumarate ori.

Chanel No. 5

Chanel No. 5 este primul parfum lansat de designerul francez Gabrielle „Coco” Chanel. Acesta este clasificat ca un parfum rafinat, ușor și floral cu esență feminină; un amestec de flori moderne și note echilibrate. Coco Chanel și-a dorit o notă care să reprezinte femeia. Atunci când designerul de parfumuri, Ernest Beaux, care lucrase ca parfumier pentru țarii Rusiei, i-a prezentat acesteia o compoziție de 5 arome, alegerea a fost mai mult decât simplă.

Chanel Chanel

Cât despre nume, întâmplător sau nu, numărul preferat al designerului de modă era 5. Când Ernest a întrebat-o ce nume va purta parfumul, aceasta i-a răspuns că va fi pur și simplu Chanel No.5, pentru că îl va lansa pe 5 mai, în speranța că această coincidență îi va purta noroc. După cum s-a văzut mai târziu, Chanel No. 5 a fost un succes imens.

Miss Dior

Miss Dior este un parfum marca Dior; un parfum prețios a lui Christian Dior, cel pe care l-a iubit mult timp înainte de-al dezvălui publicului. Acesta simbolizează renașterea unei noi etape din viața designerului. Mireasma sa florală, cu explozii vibrante de bergamotă, trandafir Grasse și piper roz este precum o declarație de dragoste. Un amestec care îți încântă simțurile. Un parfum florar revoluționer care a devenit foarte rapid cartea de vizită a anilor 40′.

French Box Sminka-Perfumes ® sur Instagram: Miss Dior's ...#box #diors #french #instagram #sminkaperfumes #sur

Acesta a fost creat în cinstea femeilor din familia Dior. Ele la rândul lor au ajutat la crearea parfumului, prin alegerea elementelor, aromelor și elaborării designului. Însuși Christian a scris în autobiografia sa, „Ceea ce îmi amintesc cel mai mult despre femeile care au făcut parte din copilăria mea a fost parfumul lor; parfumul durează mult mai mult decât momentul”. În originalul Miss Dior, Christian Dior a pus atât amintirea vie a surorii sale extraordinare, cât și mesajul de durată pe care a dorit să ni-l transmită. Iar anume că unele lucruri nu ar trebui să moară cu momentul.

Classique

Classique este un parfum florar de damă care a fost lansat în 1993 de către Jean Paul Gaultier, un renumit designer și parfumier. Acesta este un model inspirațional în industria parfumurilor și va rămâne, cu siguranță, un clasic. Dat faptul că te cucerește imediat cu mireasma de trandafiri, flori de portocal și vanilie, Classique se numără printre cele mai renumite parfumuri ale tuturor timpurilor care au invadat industria modei rapid și au acaparat-o doar în câteva luni.

Launched in 2019, Classique Cabaret Eau de Parfum by Jean Paul Gaultier is an Oriental Floral fragrance for women. With its crisp, sweet, creamy, warm & alluring scent, it is perfect for all occasions. Top note is ginger; middle note is orange blossom; base notes are ambergris and vanilla.

Acesta a fost creat în numele tuturor femeilor care se regăsesc în aroma și designul parfumului. Chiar dacă exteriorul transmite o înfățișare vulgară mireasma acestuia este una mirifică. Faima lui e datorată amestecului de floare de portocal cu mandarină și ghimbirului cu vanilie .

Reporter: Evelina Ciutac

Mai multe recomandări si sfaturi găsesti în categoria Biblioteca.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Ia-ți certificatul în fundamentele Marketing-ului Digital cu ajutorul Google Digital Garage
Next Temă de discuţie controversată pentru tineri: Film VS Carte!
Daniela Panico
About the author

Daniela Panico

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + eighteen =