Ce este fericirea? Află răspunsul conform unui studiu social


O doză de fericire, sau poate două, se poate trăi atât în situații cotidiene, cât în circumstanțe mai speciale. Alteori fericirea prinde contur între două suflete, duse de val și de curenți de energie. Credem sau nu că ea este furnizată din exterior, că există sau ezită să devină palpabilă, o simțim propagând impulsuri haotice pentru o lungă sau scurtă perioadă de timp, cert este că noțiunea de fericire contează. În acest articol vom scoate în evidență opinii variate despre fericire ale unui grup de adolescenți, susținute de argumente științifice.

Oamenii de știință afirmă că fericirea e semnalată de satisfacție. Sentiment pe care-l simțim când trăim viața pe care o dorim, condițiile în care existăm sunt compatibile cu sufletul. În general, simțim mulțumire față de ceea ce avem.

Un lucru important de reținut este că fericirea nu este o stare de euforie constantă. În schimb, fericirea este un sentiment general de a trăi mai multe emoții pozitive decât negative. Totodată, există mai multe tipuri de fericire. De exemplu, filozoful grec antic Aristotel a făcut o distincție între: hedonia și eudaimonia. Așadar, hedonia este derivata plăcerii, iar eudaimonismul este derivata căutării sensului. Mai recent, psihologii au sugerat adăugarea celei de-a treia componente care se referă la implicare.

Totuși, odată cu avansarea științei, s-a aflat că răspunsul în căutarea fericirii este oferit de chimie. Hormonii sunt mesagerii chimici ai corpului nostru. Odată eliberați de glandele endocrine în fluxul sangvin, ele acționează asupra diferitelor organe și țesuturi pentru a controla totul, de la modul în care funcționează corpul la modul în care ne simțim.

Un grup de hormoni este numit „hormonul fericirii” datorită sentimentelor de bucurie și, uneori, de euforie pe care îi produce. De asemenea, sunt considerați neurotransmițători, adică transmit mesaje prin spațiile dintre celulele nervoase.

Care sunt cei patru hormoni ai fericirii?

dopamina;
serotonina;
endorfinele;
oxitocina.

Acest fapt este cunoscut de majoritatea persoanelor ce au luat parte la un mic sondaj pe tema fericirii organizat de noi înşine, pentru a afla mai multe despre manifestarea fericirii în rândul tinerilor. 17 persoane din 25 știau despre hormonii fericirii şi i-au putut numi corect.

Putem crește nivelul acestor hormoni cu câteva modificări simple ale stilului de viață, cum ar fi dieta, exercițiile fizice și meditația și, eventual, ne putem îmbunătăți starea de spirit în acest proces. Astfel, la întrebarea „Care sunt 3 lucruri sau acțiuni care te fac fericit/ă?”, unele răspunsuri se repetau şi exprimau mai des următoarele acțiuni:

„Plimbările, sportul, muzica, prezența familiei și prietenilor, îi fac pe tineri să se simtă fericiți.

În continuare, vom analiza cum se manifestă fiecare hormon în parte dintre cei numiți mai sus.

Dopamina

Dopamina poate oferi un sentiment intens de recompensă.

Dopamina este implicată în special în a ne ajuta să simțim plăcerea ca parte a sistemului de recompensă al creierului. O notă de 10, cumpărăturile, mirosul de prăjituri care se coc în cuptor, toate aceste lucruri pot declanșa eliberarea de dopamină sau un „val de dopamină”.

Acest neurotransmițător este, de asemenea, implicat în întărire. De aceea, odată ce încercăm una dintre acele prăjituri, s-ar putea să ne întoarcem pentru alta (sau două, sau trei). Partea mai întunecată a dopaminei este sentimentul intens de recompensă pe care oamenii îl simt atunci când iau droguri, cum ar fi heroina sau cocaina, care pot duce la dependență.

Dopamina joacă, de asemenea, un rol în următoarele funcții:

  • învăţare şi atenţie;
  • dispoziție;
  • locomoție;
  • ritm cardiac;
  • funcția rinichilor;
  • funcția vaselor sangvine;
  • somnul;
  • procesarea durerii;
  • alăptarea.
Free Little Girl With Chocolate Covered Face Stock Photo

Serotonina

Serotonina poate preveni depresia și oferă un sentiment de euforie.

Când ne simțim fericiți și totul pare în regulă, simțim efectele serotoninei. Acest hormon este responsabil pentru stimularea stării de spirit, precum și pentru o serie de alte funcții.

Unde se produce serotonina?

O zonă din centrul trunchiului cerebral produce serotonină, care acționează apoi asupra multor părți diferite ale creierului pentru a afecta o varietate de funcții și comportamente, inclusiv:

  • memorie;
  • frică;
  • răspunsul la stres;
  • digestie;
  • dependență;
  • sexualitate;
  • somn;
  • respiraţie;
  • temperatura corpului.

Cum să creștem nivelul de serotonină?

Nivelurile scăzute de serotonină sunt legate de depresie. Antidepresivele cele mai frecvent utilizate, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) și inhibitorii recaptării serotoninei și norepinefrinei (IRSN), acţionează prin creșterea nivelului de serotonină din creier.

De asemenea, este posibil să creștem nivelul serotoninei fără a lua medicamente. O modalitate naturală de a crește serotonina este antrenamentul și mersul la sală. Când pedalezi cu bicicleta sau ridici greutăți, corpul tău eliberează mai mult triptofan, aminoacidul pe care creierul tău îl folosește pentru a produce serotonina. Această creștere a serotoninei este motivul pentru care mulți oameni au acel sentiment de euforie cunoscut sub numele de „stupul alergătorului” după un antrenament intens.

Expunerea fie la soare, fie la lumina puternică menită să o reproducă este o altă modalitate de a crește în mod natural nivelul serotoninei. Terapia cu lumină este unul dintre principalele tratamente pentru tulburările afective sezoniere (TAS), „depresia de iarnă” – care poate fi declanșată de o scădere a nivelului de serotonină.

Free Woman Wearing Black Sweater Stock Photo

Endorfinele

Endorfinele eliberează stresul și creează starea de bunăstare.

Endorfinele sunt calmantele naturale ale organismului. Endorfinele sunt eliberate de hipotalamus și hipofiză ca răspuns la durere sau stres, acest grup de hormoni peptidici atât ameliorează durerea, cât și creează o senzație generală de bunăstare.

Numele acestor hormoni provine de la termenul „morfină endogenă”. „Endogeni” pentru că sunt produse în corpurile noastre. Morfina se referă la analgezicul opioid ale cărui acțiuni le imită.

Există aproximativ 20 de tipuri diferite de endorfine. Cel mai bine studiat dintre acestea este beta-endorfina, care este cea asociată cu „stupul alergătorului”. De asemenea, eliberăm endorfine atunci când râdem, ne îndrăgostim sau mâncăm o mâncare delicioasă.

Cum se eliberează endorfinele?

Putem crește eliberarea de endorfine din organism prin implicarea în următoarele activități:

  • Exerciții fizice. Un ritm moderat intens, indiferent dacă facem cardio sau altă formă de activitate aerobă, duce la eliberarea endorfinelor.
  • Acupunctura. O modalitate eficientă de a elibera endorfine este cu punctele de presiune. Plasarea acelor fine în piele în anumite puncte ale corpului declanșează eliberarea de endorfine.
  • Meditaţia. Respirația profundă și concentrarea creierului calmează mintea și ameliorează durerea.
  • Cântatul. Când cântăm sau dansăm facem mai mult decât să ne distrăm pe noi și pe alții. De asemenea, eliberăm o serie de endorfine, despre care cercetările sugerează că ar putea crește toleranța la durere.
  • Râsul. Un râs bun poate face minuni pentru starea noastră de spirit. Împreună cu eliberarea de endorfine, râsul modifică nivelul de serotonină și dopamină.
  • Lumina ultravioletă. Nu este de mirare că unii oameni se simt fericiți când petrec timp în aer liber, la soare. Lumina ultravioletă stimulează eliberarea beta-endorfinelor în piele.
Free A Woman Stretching Her Legs on the Railing Stock Photo

Oxitocina

Oxitocina ne poate ajuta să ne adâncim și îmbunătăți relațiile cu cei dragi și poate fi eliberată prin atingere, muzică și exerciții fizice.

Oxitocina este un hormon care este produs în hipotalamus și eliberat în sânge de către hipofiză. Funcția sa principală este de a facilita nașterea, care este unul dintre motivele pentru care este numit „drogul iubirii” sau „hormonul iubirii”.

Oxitocina stimulează atât mușchii uterului să se contracte, cât și producția de prostaglandine, care cresc, de asemenea, contracțiile uterine. Femeilor al căror travaliu este lent să continue, uneori li se administrează oxitocină pentru a accelera procesul. Odată ce copilul se naște, oxitocina ajută la mutarea laptelui din canalele din sân la mamelon și favorizează o legătură între mamă și copil.

Corpul nostru produce și oxitocină atunci când suntem entuziasmați de partenerul nostru și când ne îndrăgostim. De aceea și-a câștigat poreclele „hormonul iubirii” și „hormonul îmbrățișării”.

Cum să creștem nivelul de oxitocină?

Nivelurile scăzute de oxitocină au fost asociate cu simptomele depresiei, inclusiv depresia postnatală. Oamenii de știință au studiat dacă administrarea de oxitocină într-o pastilă sau spray nazal ar putea ajuta la ameliorarea anxietății și a depresiei, dar până acum rezultatele au fost dezamăgitoare. În mare parte, asta se datorează faptului că este greu pentru acest hormon să treacă peste bariera hematoencefalică.

O modalitate mai promițătoare de a stimula oxitocina în mod natural este exercițiile fizice. Un studiu a observat o creștere a nivelurilor de oxitocină măsurate în saliva participanților după antrenamentul de arte marțiale de mare intensitate. Muzica pare să aibă, de asemenea, capacitatea de a crește nivelul de oxitocină, mai ales atunci când oamenii cântă în grup, ceea ce adaugă elementul de legătură.

Doar simplul act de atingere pare să stimuleze eliberarea de oxitocină. A oferi cuiva un masaj, o îmbrățișare sau un sărut duce la niveluri mai ridicate ale acestui hormon și la un sentiment mai mare de bunăstare.

Free Smiling Woman Hugging Another Person Stock Photo

Așadar, sondajul a arătat că lumea crede cu adevărat în existența fericirii, însă plasarea fericirii după importanță este denivelată. 64% au dat de înțeles că ultima dată când s-au simțit fericiți a fost foarte recent și că o simt într-o manieră pacifistă, primind îmbrățișări, evitând gândurile rele, având timp de odihnă, trăind în iubire și acceptare. Printre cele 25 de răspunsuri, am găsit acțiuni care ne creează fericirea, precum petrecerea timpului cu prietenii și familia, mâncând, având bani, oferind și primind iubire, ascultând muzică și schițând o atmosferă proprie. 60% cred că fericirea e de scurtă durată, întrucât fericirea e o porțiune din cea mai importantă emoție (fiecare cu emoția lui). 

În concluzie, 52% tind să zică că e mai important ca oamenii din jur să danseze de fericire, de unde rezultă o multitudine de valori care pot să ne facă pe toți împliniți. Fericirea e armonia între două suflete, lucruri sau simplu lumi paralele, emoția care nu te lasă așa ușor din mrejele sale. Să ne simțim liberi să fim fericiți!

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporteri Youth.md: Bogus Alexandra și Cereș Dragoș

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Forum Europe Goes Local, 16-19 mai 2022, Cluj-Napoca, România
Next Descoperă mai multe despre curcubeu și istoria sa
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply