Posts in category

Diverse


De ce este important să studiem istoria? Cu toții trăim în prezent și ne planificăm viitorul, dar cum înțelegem unde ne îndreptăm și cum arată progresul? Pentru a ști exact unde mergem, mai întâi trebuie să înțelegem de unde venim, adică să apreciem valoarea istoriei. Iată câteva dintre motivele care te vor convinge să o …

Muzeul Național de Artă al Moldovei invită publicul să participe timp de o săptămână în cadrul proiectului Museum Week 2022. Evenimentul se va desfășura timp de 7 zile (13 iunie – 19 iunie) pe rețelele de socializare. Museum Week este un eveniment mondial sărbătorit din 2014, organizat de către ONG-ul „Culture For Causes Network”, susținut …

Centrul de Teatru din Moldova anunță continuarea Proiectului socio-creativ „Singur Acasă”, Ediția a II-a, cu sprijinul Ministerului Educației și Cercetării din Republicii Moldova și Kaufland Moldova. Proiectul este dedicat copiilor de migranți din Republica Moldova. Scopul Proiectului constă în facilitarea integrării sociale, a copiilor și adolescenților ai căror părinți sunt plecați peste hotare, prin crearea …

Policy Lab (Laboratorul de politici) este un format interactiv de discuții și schimb de idei, care reunește factorii de decizie din politică, părțile interesate ale diferitor niveluri de implementare a politicilor și reprezentanți ai sectorului de tineret pentru a analiza împreună provocările și pentru a elabora idei inovative și recomandări pentru strategii și politici de …

Călătorii! – Una dintre cele mai plăcute și simple modalităţi de stimulare a creativităţii. Pentru cei mai mulţi, călătoriile sunt un sinonim pentru concediu. Studiile arată însă că excursiile aduc beneficii inedite pe multe planuri, dovedindu-se deopotrivă un exerciţiu eficient de dezvoltare personală și profesională și o metodă de îmbunătăţire a sănătăţii. Iată câteva beneficii ale …

Primăria municipiului Chișinău informează că în weekend-ul: 11-12 iunie 2022, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate diverse târguri cu produse autohtone. În sectorul Centru vor fi organizate iarmaroace cu fructe și legume ale producătorilor locali, pe următoarele adrese: str. V. Alecsandri, 8, colț cu strada Lacului, str. Ismail, 94, colț cu bd. D. Cantemir și str. …

Duminică, 19 iunie, serbăm tații în Parcul Central din Strășeni. UN Women Moldova şi UNFPA Moldova invită tații, copiii, mamele, bunicii și buneii la o „Zi de vară petrecută cu tata”! În cadrul evenimentului cei prezenți vor împodobi copacul cu promisiuni, vor colora egalitatea de gen și vor citi împreună cu tata. Și asta nu e tot. …

Teama de a vorbi în public este, pentru mulți, mai mare decât multe alte temeri care par fondate sau care ar ajuta pe cineva să supraviețuiască unei situații extreme. Cu toate acestea, mulți asociază aceste momente importante cu groaza, teroarea, anxietatea, panica, sau timiditatea. Dar odată cu experiența și cu prezentările reușite, ajungem să ne …

No name is more bound to the aesthetic movement of the 1880s and 1890s in England than that of Oscar Wilde. This connection results as much from the details of his life as from his considerable contributions to English literature. His only novel, “The Picture of Dorian Gray” (1891), is flawed as a work of …

Cu un gust mult mai puternic decât al ceaiului verde, ceaiul negru este văzut de multe ori ca un frate mai mic. Ambele variante de ceai provin din aceeași plantă, diferența fiind făcută de modalitatea de preparare a frunzelor. În cazul ceaiului negru, frunzele sunt oxidate complet înainte de uscare, ceea ce nu îl face …