Posts in category

Finanțare


Asociația EcoVisio invită instituțiile mass-media, jurnaliștii, bloggerii/ vloggerii să participe la un concurs de materiale jurnalistice, create la subiectul managementului deșeurilor în Moldova. Autorii celor mai populare lucrări vor beneficia de premii bănești. Concursul este desfășurat în cadrul proiectului Campania de mediatizare „Moldova fără deșeuri”, finanțat de Ambasada Finlandei din București. Fiecare participant poate înainta la concurs …

granturi diaspora DAR 1+3

Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat lansează Apelul de Granturi în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, aprobat prin HG nr.801/2018. Sunt invitate să aplice la program autoritățile publice locale de nivelul I în comun cu asociațiile/membrii diasporei, asociațiile de băștinași, grupurile de inițiativă ale cetățenilor stabiliți în străinătate sau reveniți, …

finanțare nerambursabilă 2021

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DPRP) dă startul primei sesiuni deschise de finanțare nerambursabilă pentru anul 2021. DPRP sprijină activitatea românilor de pretutindeni și acordă prin Secretariatul General al Guvernului finanţări nerambursabile şi alte mijloace de sprijin financiar, în limita bugetului alocat, cu respectarea principiilor liberei concurenţe, eficacităţii utilizării fondurilor publice, transparenţeişi a tratamentului egal. PROGRAME …

granturi mici pentru mass-media

IREX Europe, activând sub marca ERIM, lansează un Concurs de Granturi Mici pentru instituțiile de presă locale din R. Moldova, în cadrul programului „Consolidarea Presei Independente și a Educației Mediatice în Moldova”. La concurs sunt invitate să participe organizațiile media ce pot demonstra capacitatea de a realiza și publica minimum 8 materiale de presă în …

finanțare pentru inițiative comunitare

Terre des hommes Moldova continuă și în acest an programul „YouCreate – inițiative comunitare creative realizate de tineri pentru tineri”, oferindu-le tinerilor posibilitatea să participe și în 2021 la programul de finanțare a inițiativelor comunitare creative implementate de aceștia pentru semenii lor din comunitate. Tdh Moldova le oferă suport echipelor de inițiativă formate de tineri din 22 de raioane partenere, având la bază …

Dacă ai vârsta cuprinsă între 16 și 30 de ani, locuiești în mediul rural, faci parte dintr-un Consiliul al tinerilor sau grup de inițiativă și vrei să faci ceva pentru comunitatea ta, adună-ți echipa și înscrie-te la Programul de granturi pentru tineri „Tânăr și activ în comunitatea mea”. În cadrul Programului, în perioada martie-aprilie 2021, …

cursuri online gratuite pentru tineri

Institutul Universitar din Lisabona (ISCTE-IUL) oferă două cursuri online, pentru tinerii specialiști interesați de combaterea consumului de droguri. În acest sens, Institutul oferă 10 burse pentru Școala de Iarnă și de Vară. Școala Europeană de Iarnă împotriva Drogurilor (EDWS), care se desfășoară online în perioada 1-12 martie 2021, se va concentra pe tema „Răspunsuri și pregătire pentru amenințările legate …

burse de cercetare cicde

Centrul de Instruire în Domeniul Electoral (CICDE) pe lângă Comisia Electorală Centrală (CEC) lansează un nou concurs de burse de cercetare pentru elaborarea proiectelor în domeniul electoral. Programul este destinat tinerilor/-elor cercetători/-oare, preocupați/-te de subiecte precum democrația, alegerile, dreptul electoral etc. Scopul inițiativei este de a motiva tinerele talente să exploreze lumea alegerilor, de a contribui …

școala europeană georgia burse

Vrei să îți faci studiile în Georgia? Școala Europeană a Parteneriatului Estic oferă 40 de burse destinate elevilor din mai multe state, inclusiv Moldova. Vezi care sunt condițiile pentru a aplica. Programul de burse este finanțat de UE și este destinat elevilor cu vârsta între 16 și 17 ani, care vor avea ocazia timp de …

burse it tineri din regiuni

Cu scopul extinderii oportunităților IT de învățarea și dezvoltare în regiunile Republicii Moldova, Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC), anunță concurs de selectare a candidaților pentru acordarea a 28 burse de participare cu acoperire a 70% din costul studiilor la cursuri de instruire în cadrul Tekwill Academy în perioada ianuarie – iunie 2021. Programul de …