Prin poezie ne împărtășim sentimentele, trăirile și gândurile. Multe filme au fost inspirate de poezie, povestesc istoriile unor poeți sau reprezintă în sine niște poezii. Filmul de poezie este un subgen de filme care combină utilizarea cuvintelor vorbite, a imaginilor vizuale și a sunetului pentru a prezenta și a interpreta ideile transmise într-un mod mai …
Pe 27 decembrie, în tot spațiul românesc se marchează Ziua Națională a Actorului/Actriței. Cu această ocazie, am intervievat 7 tinere pasionate de actorie despre perspectiva lor asupra teatrului din țara noastră. – Ce înseamnă actoria pentru tine? „Pentru mine, actoria este un pilon al fericirii, e cea mai autentică și sinceră formă de manifestare a …
Ajunsă la a XX-a ediție aniversară, gala premiilor UNITEM a desemnat cei mai buni actori/actrițe și cele mai bune spectacole ale anului 2021. Juriul a fost alcătuit din Vitalie Drucec, Svetlana Radu și Viotela Tipa. Juriul a vizionat spectacolele care au avut premiera în perioada 21 decembrie 2020 – 30 septembrie 2021 în teatrele din …
„De Crăciun, Moldova te așteaptă acasă”. În perioada sărbătorilor de iarnă, ANTRIM lansează o nouă campanie de promovare a ofertei turistice locale. Turismul rural și viața simplă de la țară, alături de experiențele culturale, gastronomice și vinicole autentice fac Republica Moldova să fie o destinație turistică autentică, care merită să fie descoperită, chiar și în …
Bucureştiul sau Micul Paris este presărat cu palate sau case boiereşti, clădiri de patrimoniu asupra cărora s-a aşternut timpul şi, în multe cazuri, uitarea.Palatele celebre ale Bucureştiului: Palatul Regal, Palatul Suţu sau Palatul Cotroceni sunt clădiri ce se bucură de o mare mediatizare mai ales datorită instituţiilor pe care le găzduiesc. Există însă în Bucureşti …
Ultimul club virtual de lectură din acest an DEVINE primul din anul 2022. Cine nu a apucat să citească cartea „𝐏𝐞𝐭𝐞𝐫 𝐇𝐨𝐥𝐭𝐳. 𝐕𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚̆ 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐢𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐞𝐥 𝐢̂𝐧𝐬𝐮𝐬̦𝐢” mai are câteva săptămâni la dispoziție până pe 11 ianuarie 2022. Evenimentul este organizat de Goethe-Institut Bucuresti. În 2017, scriitorul german Ingo Schulze a publicat cartea „𝐏𝐞𝐭𝐞𝐫 …
Concurs #Ambasadorii_Transparentei online! Contribuie la promovarea TRANSPARENȚEI FINANCIARE a instituțiilor de învățământ și câștigă premii de la Părinți Solidari (rucsac/geantă pentru laptop, powerbancuri, mouse optic). Condițiile concursului Ambasadorii Transparenței online: Urmărește pagina Părinți Solidari, unde zilnic, în perioada 25 – 29 decembrie 2021 vor fi publicate numele a două instituții de învățământ din mun.Chișinău. Fii …
Într-o atmosferă de sărbătoare, cu poezii, cântece și colinde, s-a desfășurat ceremonia de totalizare a concursului universitar Winter ARCHDESIGN Festival-2021, prin intermediul platformei Microsoft Teams. Ajuns la a III-a ediție, concursul din acest an a avut genericul „Pace și încredere”, în conformitate cu titlul enunțat de Organizația Națiunilor Unite pentru anul 2021– Anul Păcii și …
Ce poate fi mai frumos spre sfârșit de an decât un concert de muzică clasică cu lucrări ale compozitorilor italieni din perioadele muzicale baroc și romantism? Petrece o seară de muzică clasică italiană în prag de revelion, pentru a savura împreună o cupă de șampanie și a celebra ultimele momente din anul ce trece pe note …
Pentru a înțelege și descoperi capodopere ale stilului neoromânesc din colțurile Bucureștiului vă propunem sa descifram împreună tainele acestui stil arhitectural alături de arhitectul Alexandru Buzatu. Vă invităm la o explorare virtuală a stilului la care vă puteți alătura în data de 18 ianuarie, la ora 19.00 folosind acest link: https://booktes.com/. Detalii suplimentare despre conectare, …