În mijloc de vară, te așteaptă un eveniment cu totul special. Vino pe 29 iunie, ora 19.00, să te refugiezi din rutina zilnică într-un loc liniștit, înconjurați de frumusețea naturii, pentru a te reîncărca cu energie pozitivă și aerul proaspăt al Teatrului Verde. Aici, te vei putea bucura de voci de excepție, mari artiști ai …
Festivalul Filmului European se desfășoară între 11 și 30 iunie la București, Râmnicu Vâlcea, Tîrgu-Mureș, Sibiu și, în premieră, la Chișinău. Cu peste 55 de filme din 23 de țări, în complicatul context actual european, Festivalul oferă o platformă de înțelegere a societății contemporane și care ne poate da răspunsuri la întrebarea „Încotro merge, de …
Vineri, 21 IUNIE, în întreaga lume, se sărbătorește ZIUA INTERNAȚIONALĂ YOGA. Școala de Yoga Esoterică Integrală din Chișinău, împreună cu Federația ATMAN și alte școli internaționale, vor susține împreună un program spiritual special astfel încât forța spirituală creată prin acest Unison să contribuie la elevarea nivelului de conștiință planetar. Alătură-te în spiritul iubirii, al acceptării …
CRONOGRAF Tur a ajuns la a 6-a ediţie şi revine în plină forţă şi în această vară. Înscrie-te până la data de 24 iunie şi organizează o seară de cinema în localitatea ta. OWH Studio lansează concursul de selectare a 20 de localități unde vor fi proiectate gratuit filme din cadrul Festivalului Internaţional de Film Documentar …
Festivalul de vară Art Labirint este un eveniment anual de artă și cultură alternativă, un portal spre o altă realitate, care are loc într-un mediu natural, în cele mai frumoase și pitorești locuri din Moldova. Oamenii vin aici după experiențe existențiale puternice – acesta fiind scopul și ideea de bază. Pentru ca aceste șase zile …
Asociația pentru Cultură și Arte Arbor te invită la expoziția studențească #AMCA Arbor Master Classes in Art, vineri, 21 iunie 2019, 16:00, la Artcor. Expoziția include peste 120 de desene, picturi, colaje, sculpturi și piese vestimentare, realizate pe parcursul celor 9 ateliere de artă, susținute de artiștii români Virgil Scripcariu, Gili Mocanu, Andrei Gamarț, Smaranda …
Organizat în comun de către Parteneriatul Global pentru Apă din Europa Centrală și de Est (GWP CEE) și Comisia Internațională Pentru Protecția Dunării (ICPDR), concursul „Fii un artist al Dunării!” încurajează copiii să atragă mai multă atenție la râurile din preajma lor, să reflecte asupra a ceea ce înseamnă mediul înconjurător și să creeze opere …
Festivalul Familiei și Tradițiilor Populare te așteaptă la renașterea acestui tezaur de valori și tradiții moștenite de la străbunii noștri. Pe 22 și 23 iunie, la Complexul Etno Cultural VATRA, va avea loc prima ediție a festivalului, care va aduce în prim plan familia și datinile noastre strămoșești transmise din familie în familie. În cadrul …
Vino la un nou eveniment găzduit de Apartamentul Deschis. „A început ploaia” este un film documentar de Michele Lancione. Aceasta va avea loc pe 13 iunie, ora 21.00. „A început ploaia” este primul documentar despre evacuările forțate împotriva romilor din București, România. Filmul prezintă întregul istoric al acestor evacuări, precum și rezistența puternică a comunității Vulturilor …
Joi, 13 iunie 2019, ora 15:00, Muzeul Național de Istorie a Moldovei te invită la vernisarea expoziției temporare „ArheOS: când antropologii și arheologii fac oasele să vorbească”. Aceasta va avea loc în sala 4 de la parterul muzeului. Această expoziţie, care reuneşte artefacte arheologice de o importanţă deosebită, prin suma cunoştinţelor pe care le poartă …