Începând cu viitorul an de studii, în grădiniţe şi şcoli va fi introdus un nou modul educaţional: securitatea rutieră, care va fi obligatorie pentru toţi elevii. Din 5 aprilie, începe activitatea grupurilor de lucru formate în acest sens, care vor lua deciziile legate de introducerea modulului educațional, din 1 septembrie 2018. Pentru început, pe …
AO „Centrul Media pentru Tineri” şi IREX Europe lansează primul Media Tur care se va desfăşura în perioada 14-15 mai, în cadrul Proiectului „Încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi”. Tema primului Media Tur este „Construcția hidrocentralelor pe râul Nistru. Efecte și consecințe”. Participanții vor fi selectați prin intermediul unui concurs la care sunt invitați să participe …
La data de 31 martie, CNTM a ajuns în raionul Donduşeni, unde a susţinut o sesiune de informare pentru tinerii Consiliului Local de Tineret din Donduşeni. Trainerii i-au informat pe tineri despre implicarea lor în procesul decizional şi le-au prezentat informaţii despre colaborarea Consiliilor de Tineret cu autorităţile locale: primăria şi consiliile raionale. Totodată, …
Astăzi, 3 aprilie, în incinta Palatului Republicii s-a desfășurat ceremonia de decernare a burselor pentru tinerii dezavantajați, ediția 2017-2018. În acest an, la concurs au participat 207 tineri, dintre care au fost selectaţi 80 de finalişti, care îşi fac studiile în cadrul a 35 de instituţii medii de specialitate, din 13 regiuni ale țării. …
Între 19- 22 aprilie , la CIE MOLDEXPO va avea loc cea de-a 22 ediţie a salonului de cărţi pentru copii şi tineret “BOOK FAIR 2018”. Organizatorii ne promit că ediţia din acest an o să fie una specială şi grandioasă ne-au pregătit mii de titluri şi autori ce ne aşteaptă la expoziţie.Cu siguranță …
Anul acesta, în Republica Moldova vor fi deschise 92 de Centre de bacalaureat. Din numărul total al Centrelor de BAC, 30 vor fi create în municipiul Chișinău, iar restul 62 de Centre, în regiuni. Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în municipiul Chișinău Centrele de BAC vor fi create doar în cadrul liceelor teoretice. În același …
Vrei să îţi petreci o zi de sâmbătă productiv? Atunci vino alături de noi pe 7 aprilie la Tohateen HUB să aflăm împreună cu Victoria Damian ce înseamnă marketingul digital de performanță. Victoria este absolventă a universității ASEM din Chișinău şi are o experiență de 2 ani de activitate la compania Granat – Digital Agency, Chișinău. Din 2015 ocupă …
„Succesul este utilizarea la maximum a capacităților pe care le posezi”, Zig Ziglar Olivia Roșca este o adolescentă pentru care lucrurile noi au fost mereu o provocare. Este elevă la Liceul Teoretic Spiru Haret din Chișinău și președinta Asociației Europene a Tinerilor. Îi place să interacționeze cu oamenii și să facă voluntariat. De asemenea, printre pasiunile …
American Film Showcase vine la Chişinău în perioada 23 – 27 aprilie cu un workshop de 5 zile pe producție de film. Programul diplomatic este implementat de una dintre cele mai importante şcoli de film din lume USC School of Cinematic Arts, care a fost conceput pentru a stimula dialogul dintre ţări şi a oferi posibilittăţi pentru …
Cei ce absolvesc anul acesta ciclul liceal au deja posibilitatea să își testeze cunoștințele și, totodată, să se familiarizeze cu modelele testelor de examen. Agenţia de Asigurare a Calităţii a publicat, de curând, modele de teste şi bareme de corectare la fiecare disciplină de examen din cadrul examenelor de absolvire a învăţământului liceal. Testele şi …