Uniunea Europeană este o confederație (sau un grup) de 27 de țări membre din Europa, care a apărut în 1957. UE reprezintă o zonă economică comună cu legi la nivel european care permite oamenilor să se deplaseze și să facă comerț în alte țări membre. În termeni practici, asta înseamnă că eu, cetățean francez; pot …
Uniunea Europeană (UE) este o uniune politică și economică a 27 de state membre situate în principal în Europa, care și-au unit forțele, pentru ca cetățenii să aibă o viață mai bună, mai ușoară și mai sigură. Această uniune are un șir de obiective și perpetuează 6 valori, care urmează să fie prezentate în acest articol. Obiective Uniunea Europeană …
O uniune de 27 de țări ale continetului european, serbează pe data de 9 mai Ziua Uniunii Europene, dar ce este Uniunea Europeană? Iată o scurtă introducere, care te poate ajuta să percepi mai bine ce reprezintă Uniunea Europeană: Predecesoarea Uniunii Europene a fost creată în perioada de după cel de Al Doilea Război Mondial. …
Inițial, Uniunea Europeană a fost constituită cu scopul de a finaliza războaiele și a stabiliza relațiile de pace dintre țările vecine. De-a lungul timpului, de la stabilirea primelor conexiuni și până în prezent, la favorizarea prosperității relațiilor dintre state au fost implicate mai multe personalități. Așadar, ținând cont de aceste lucruri, dar și de apropierea …
Uniunea Europeană a fost creată pentru a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de țări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Începând cu anul 1950, țările europene încep să se unească pentru a asigura o pace durabilă. Uniunii Europene îi sunt asociate mai multe simboluri. Urmărește acest articol …
Fiecare țară din orice colț al lumii are locurile sale spectaculoase. Deseori pentru a le descoperi trebuie doar să vizităm diverse parcuri naționale, adevărate bogății pentru turiști. Cele mai frumoase parcuri naționale din lume poartă o distincție aparte pentru a-și proteja farmecul. Ele nu doar păstrează natura pentru generațiile viitoare, dar oferă și oportunități de …
Fiți de acord că putem afirma că anii de studenție sunt cei mai prețioși, dar și cei care trec extrem de repede. Colegii de clasă, prietenii și profesorii sunt cei care lasă o amprentă semnificativă în viața fiecăruia. Amintiri peste care trec ani, se așează praf, dar de care ne amintim de fiecare dată când …
Cu siguranță cu toții admirăm celebrități, artiști, modele etc, și suntem la curent cu fiecare moment și eveniment petrecut în activitatea lor. Dar nu mulți cunosc faptul că unii urmași ai celor mai mari celebrități din secolul 20 sunt de asemenea faimoase. Paris Jackson Paris-Michael Katherine Jackson (n. 3 aprilie 1998) este un model american, …
Inteligența Artificială este una dintre cele mai recente invenții ale omenirii. Ea reprezintă abilitatea unui calculator de a copia funcțiile creierului uman și de a efectua un șir de acțiuni caracteristice oamenilor. Mașinăriile devin din ce în ce mai capabile și tind să înlocuiască omul în diferite domenii. Dar oare inteligența artificială ne este prietenă? Răspunsul …
Echipa UPSHIFT este fericită să anunțe că a finalizat procesul de selecție a mentorilor pentru ediția din acest an. Astfel în programul curent, axat pe raioanele Cahul și Ungheni participanții se vor bucura de training, ghidare și mentorat din partea unei echipe de zece traineri specializați pe diverse domenii, de la managementul de proiect până …