Top 5 cele mai frumoase plaje din Europa


top 5 plaje europa

Suntem în toiul verii, iar tu te gândești doar la vacanță? Perfect, pentru că avem câteva propuneri extrem de interesante pentru tine. Făți bagajul, ia-ți ochelarii și haide să descoperim împreună 5 dintre cele mai frumoase plaje din Europa

1. Plaja La Concha, Ţara Bascilor, Spania

Plaja La Concha din San Sebastian, este considerată o comoară a Spaniei. Este una dintre cele mai frumoase și mai căutate plaje din lume. Cochetă și exclusivistă, aceasta dă un farmec aparte orașului înconjurat de munţi şi dealuri împădurite. Privită de sus se poate observa că are o formă de scoică și de aici îi provine și numele: Playa de La Concha, adică Plaja Scoicii. 

Pe lângă peisajele mirifice, stațiunea abundă de baruri și restaurante, unde poți găsi preparate specifice gastronomiei bascilor, iar mulți spun că în Țara Bascilor se mănâncă mai bine decât în oricare altă parte a Spaniei. Perioada recomandată pentru a petrece timp aici sunt lunile iunie și septembrie. 

2. Spiaggia dei Conigli, Sicilia, Italia 

A doua cea mai bine cotată plajă din Europa este „Plaja iepurilor” de pe insula Lampedusa, în regiunea Sicilia. Marea mediterană nu pare în niciun alt loc mai limpede și mai liniștită ca în această zonă. Întregul tablou de poveste este completat de prezența peștilor și un nisip fin. Perioada ideală pentru a vizita Spiaggia dei Conigli este în lunile mai și septembrie. 

3. Plaja Falesia, Algarve, Portugalia

Înconjurată de stânci în nuanțe intense de roșu ruginiu și portocaliu coral pe care cresc pini aromatici, plaja Falesia este o altă minunăție a naturii, în sud-vestul continentului. Cei șase kilometri de nisip auriu se întind la est de orașul Albufeira, pe coasta Algarve. Accesul pe una dintre cele mai frumoase plaje din Europa se face pe scări de lemn. Dacă te atrage această destinație pitorească, ia-ți bilete în perioada aprilie-octombrie. 

4. Playa de Ses Illetes, Formentera, Insulele Baleare, Spania

Pentru cea de-a patra poziție în top 5 cele mai frumoase plaje din Europa ne întoarcem în Spania, acolo unde se află Playa de Ses Illetes, comparată cu plajele din Caraibe sau Maldive

Formentera este cea mai mică dintre insulele Baleare și aici se ajunge cu feribotul, pe care îl iei din Ibiza. Pentru că facilitățile turistice sunt limitate, sălbăticiunea locului îți dă senzația că te afli într-un paradis cu ape cristaline. Aici se poate ajunge în orice perioadă a anului. 

5. Laguna Balos, Creta, Grecia 

Plajele din Grecia sunt preferate turiștilor europeni, dar dintre toate Laguna Balos, aflată în partea de nord-vest a Cretei, se află în top 5 cele mai frumoase din Europa. Farmecul plajei nu este dat doar de apele turcoaz hipnotizante, ci și de peisajul sălbatic. Călătoriile cu barca îți vor dezvălui întreaga frumusețe a lagunei și a împrejurimilor. Pentru a evita aglomerația, este de preferat să nu îți programezi vacanța în lunile iulie și august. 

Soare, nisip fin, ape cristaline… cine nu și-ar dori o astfel de vacanță? Acestea sunt doar cinci dintre toate plajele minunate pe care ți le poate oferi planeta. Ție pe care dintre ele ți-ar plăcea să ajungi? 

Nu ezita să ne urmăresti și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporter Youth.md: Starii Loredana

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Eveniment pentru cei din domeniul HR despre cum creezi și implementezi fișele de post
Next Centrul Municipal de Tineret a extins termenul de aplicare la programul de dezvoltare personală
Nicoleta Geru
About the author

Nicoleta Geru

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 4 =