Internetul este plin de diete celebre, pe care multe persoane le adoptă din dorința de a scăpa rapid de kilogramele în plus. Dincolo de faptul că sunt dificil de ținut și ineficiente pe termen lung, se pot dovedi chiar periculoase pentru sănătate.
Dietele restrictive reduc exagerat de mult numărul de calorii sau presupun eliminarea din alimentație a unei întregi grupe de macronutrienți (proteine, carbohidrați sau grăsimi). Persoanele care urmează aceste diete au o atitudine de tipul „totul sau nimic” și își limitează foarte mult alimentele consumate.
Evitarea consumării alimentelor necesare pentru organism privează corpul de nutrienți importanți. În consecință, te vei confrunta cu lipsă de energie, indispoziție, dureri de cap sau dificultate de concentrare.
Potrivit statisticilor, 95% dintre cei care țin diete „recuperează” kilogramele pierdute în decurs de 1-5 ani. Chiar dacă inițial vei observa o scădere în greutate, când vei reveni la vechile obiceiuri alimentare kilogramele se vor depune la loc.
Un studiu a indicat că dietele ținute în adolescență sunt cel mai important prezicător al dezvoltării unei tulburări alimentare la maturitate. Cei care au ținut diete foarte restrictive la 14-15 ani au un risc de 18 ori mai mare să dezvolte o tulburare alimentară, în comparație cu cei care nu au urmat diete. În plus, ei au și un risc crescut de obezitate.
Dacă dorești să te menții în formă pe termen lung, fără metode drastice și periculoase, alimentația echilibrată este soluția! În plus, este important să nu pierzi din vedere odihna, mișcarea și strategiile de eliminare a stresului.
Sursă: superfit.ro
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
Autoare: Laura Macari
No Comment