Vezi ce tipuri de burse acordă Guvernul Elveției cercetătorilor din Republica Moldova

burse de studii

burse de studii

Biroul de cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene anunță că, prin intermediul Comisiei federale pentru burse destinate studenților străini, Guvernul Elveției acordă cercetătorilor din Republica Moldova următoarele tipuri de burse pentru anul academic 2020-2021:

  • Burse pentru cercetări științifice cu durata de 12 luni. Vârsta limită a candidaților este de 35 de ani.
  • Burse pentru studii de doctorat (PhD) pentru cel mult 3 ani. Vârsta limită a candidaților este de 35 de ani.
  • Burse pentru studii postdoctorale cu durata de 12 luni. Certificatul de doctorat trebuie să fie obținut după data de 31 decembrie 2016 și înainte de 31 iulie 2020.

În anul academic 2020-2021, Guvernul Elveției nu oferă burse pentru studii de masterat cetățenilor Republicii Moldova.

O condiție obligatorie este cunoașterea la nivel înalt a unei limbi străine — franceza, germana, italiana sau engleza, în funcție de universitatea selectată și cerințele acesteia.

Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova este autorizat să desfășoare procedura de preselecție și intervievare a candidaților.

Pentru a obține formularele de participare și ghidul electronic privind condițiile de aplicare, vă rugăm să ne contactați la adresa chisinau@eda.admin.ch. Formularele și ghidul sunt disponibile doar în limba engleză, dar pot fi completate în limba selectată pentru studii.

Dosarele vor fi depuse până pe data de 15 noiembrie 2019, de la 14:30 până la 17:30, la sediul Biroului de cooperare al Elveției, str. A. Mateevici 23, bloc B, mun. Chișinău.

Avertizare privind ofertele false de burse în numele Guvernului Confederației Elvețiene prin procedee de ”phishing” (furt de identitate online)

Secretariatul de Stat pentru Educație, Cercetare și Inovații emite acest avertisment pentru a contracara ofertele false de burse ca fiind ale Guvernului elvețian, diseminate fraudulos prin email sau publicate pe rețele de social media. Prin intermediul acestor oferte false de burse, escrocii încearcă să determine victimele să transfere bani sub pretextul necesității de a plăti anumite costuri ce țin, de exemplu, de obținerea vizei sau de asigurarea socială.  

Comisia federală elvețiană pentru burse recomandă să nu răspundeți la aceste mesaje electronice și, mai mult decât atât, să nu transferați banii solicitați. Vă rugăm să notați că aplicarea la bursele Guvernului elvețian este gratuită. Ofertele de burse ale Comisiei federale elvețiene pentru burse sunt gestionate exclusiv de reprezentanțele diplomatice oficiale ale Elveției în țările de origine ale candidaților.

Acest articol a fost adăugat în cadrul campaniei #casăștii, ce se desfășoară în contextul proiectului „Sporirea accesului tinerilor la programele naționale și internaționale de dezvoltare personală”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Ajută-ne să identificăm care sunt barierele tinerilor la programele naționale și internaționale
Next Beneficiază de granturi în cadrul proiectului Women’s Digital Center
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + 20 =