Dacă ești absolvent, student sau masterand al „Universității Tehnice din Moldova”, atunci acest eveniment este pentru tine. Pe 17 mai în intervalul 9:30 și 12:30 în incinta campusului universitar Râșcani, blocul de studii nr.5  va avea loc „Târgul locurilor de muncă și stagiilor de practică” . Ediția-2018 a Târgului locurilor de muncă şi stagiilor de …

Fii unul dintre cei 100 de paticipanți ai Taberei de vară pentru școlile europene, pentru tinerii din țările Parteneriatului Estic, care va avea loc în Georgia, în perioada 9-29 august. Obiectivul principal al Taberei de vară este sprijinirea și pregătirea mentorilor de la egal la egal cu valori civile europene comune și promovarea cooperării, înțelegerii …

Trattoria della Nonna angajează trainer/formator. Fucția presupune următoarele responsabilități: Creează și livrează diferite programe de training (management, vânzări); Înțelege strategia de lucru a companiei și a grupului; Utilizează cele mai bune metode de învățare pentru a asigura asimilarea informațiilor. Beneficiile job-ului: Lucrul într-o rețea de restaurante mereu în dezvoltare; Program flexibil și remunerare motivantă; Posibilități …

În perioada 25 august – 1 septembrie 2018, la Varșovia, Polonia, va fi organizată Școala de Vară EIT Food Summer School, destinată studenților și profesioniștilor din domeniul industriei alimentare. Cei 25 de participanți din diferite țări se vor aduna la Varșovia pentru a învăța instrumente, tehnici și metodologii folosite în procesul de dezvoltare a produselor noi în …

Organizatorii primului festival al industriilor creative – Moldavian Design Week – anunță că au rămas ultimele zile până se va încheia etapa de înregistrare a participanților. Festivalul va avea loc între 4 și 11 iunie 2018, astfel, toți doritorii, care nu au reușit să se înscrie la eveniment, au șansa să o facă până la 30 …

Compania Rogob este în căutarea unei persoane pentru funcția vacantă de director pe Resurse Umane. Funcția presupune planificarea, coordonarea și monitorizarea proceselor departamentului, astfel încât să satisfacă nevoile companiei în ceea ce ține de Resursele Umane, în timp util și cu costuri optime.  Responsabilități: Gestionarea echipei de Resurse Umane din cadrul companiei; Coordonarea proceselor de …

Asociaţia „MOTIVAŢIE” din Moldova (AMM), anunță concurs deschis de selectare a unui expert / unei experte pentru elaborarea unei baze de date electronice, în imba română, pentru centralizarea și gestionarea indicatorilor despre grupurile țintă a proiectelor implementate de Asociație. Sarcini și responsabilități: Proiectarea structurii bazei de date; Elaborarea platformei electronice / online conform solicitărilor și cerințelor tehnice …

Luni, 30 aprilie , începând cu ora 13:00 în cadrul iHub Chişinău va avea loc workshopul “Leadership.Motivaţie. Start-Up”.    Evenimentul este destinat tinerilor care își doresc un start-up, cu instruire pentru mentalitate de succes și idei de start-up-uri. Trainerii în cadrul evenimentului vor fi: Ilie Dercaci, Bussines Trainer şi Cofondator Professional Speaker; Diana Sachirciuc, Antreprenor, Lider …

Cu 30 de ani în urmă, în satul Sireți a început construcția unei școli moderne. Proiectul prevedea săli de clasă dotate, săli sportive moderne și un bazin de ultimă generație. Lucrările urmau să se încheie în doi ani, însă au fost stopate la scurt timp. Bani pentru continuarea lucrărilor nu au mai fost găsiți. Din …

Tekwill caută un Organizator iscusit (în toate). Ești ambițios/oasă, poți obține rezultate mari din lucruri mici, știi cum să utilizezi timpul eficient, ești comunicativ/ă ? Atunci ești cea mai potrivită candidatură care trebuie să se alăture celei mai inovative și inventive echipe Tekwill. Pe lângă cerințele de mai sus, viitorii tăi colegi și-ar dori să …