Biblioteca Națională a Republicii Moldova organizează ediția a 5-a a Zilelor Științei, în acord cu Ziua internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare. Zilele Științei la Biblioteca Națională a Republicii Moldova are drept scop reliefarea rolului instituțiilor infodocumentare în valorificarea patrimoniului local prin facilitarea accesului la resurse informaționale, dar și poziționarea bibliotecarului ca și cercetător.
Obiectivele activităților
- Familiarizarea utilizatorilor cu realizările cercetărilor și evoluția domeniilor științifice;
- Promovarea științei în contextul realizării obiectivelor de dezvoltare durabilă din Agenda 2030;
- Consolidarea gradului de conștientizare a publicului larg despre rolul științei pentru societățile pașnice și durabile;
- Promovarea științei participative în comunitate și a culturii științifice deschise;
- Încurajarea educației pentru mediu a utilizatorilor – cercetători;
- Promovarea importanței și impactului fenomenelor științifice;
- Încurajarea și diversificarea serviciilor inovative în bibliotecă;
- Promovarea rezultatelor activității de cercetare la BNRM;
- Dezvoltarea competențelor de cercetare a utilizatorilor și personalului de bibliotecă.
Direcții de conținut
- Crearea contextului social între știință și publicul larg (organizarea expozițiilor de promovare a rezultatelor științifice din diverse metode, realizarea lecțiilor de informare/publice pentru utilizatori);
- Importanța rezultatelor activității de cercetare la BNRM în dezvoltarea domeniului biblioteconomic;
- Dezvoltarea competențelor de cercetare a utilizatorilor și a personalului de bibliotecă.
Ziua Științei este sărbătorită în R. Moldova pe 10 noiembrie, începând cu anul 2010, în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, marcată în aceeași zi. Acest demers internațional, inițiat de UNESCO, are drept obiectiv promovarea rolului științei în viața cotidiană a întregii societăți.
Nu ezita să ne urmărești și paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
No Comment