Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” vă invită la o Întâlnire cu scriitorul Ianoș Țurcanu


Ianoș Țurcanu

Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” vă invită la o Întâlnire cu scriitorul Ianoș Țurcanu, cu prilejul aniversării a 70 de ani. Evenimentul cultural-artistic va avea loc în data de 26 iulie 2021, ora 14:00, la Biblioteca Centrală (Sala cu coloane).

La Întâlnire vor participa scriitori, compozitori, interpreți, pictori, bibliotecari, colegi, prieteni și admiratori ai autorului.

Pe lângă discuțiile aniversare, evenimentul va conține prezentările următoarelor volume impresionante:

1. „Fulgere peste mare”, Ianoș Țurcanu (Editura „Prut Internațional”, Combinatul Poligrafic, 2021, 352 p.);
2. „Terasa cu aromă de cafea”, Ianoș Țurcanu (Editura „Simbol – N.P.”, 2020, 167 p.).

Surpriza zilei o constituie apariția monografiei bibliografice dedicată scriitorului Ianoș Țurcanu, intitulată „Viața mea e doar iubire”, elaborată recent de Biblioteca „Transilvania”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.

Întâlnirea este un prilej de a reafirma importanța operei și personalității poetului, prozatorului, publicistului, parodistului, graficianului, textierului Ianoș Țurcanu în mediul cultural chișinăuian.

Despre activitatea scriitorului și opera sa vor comunica: academicianul Mihai Cimpoi; Valentina Volontir, șefă a Direcției Cultură a Primăriei Municipiului Chișinău; dr. Igor Șarov, rector al Universității de Stat din Moldova; dr. Iulian Filip, scriitor, șef al Sectorului Folclor, Institutul de Filologie; dr. Lidia Kulikovski, director adjunct pentru Cercetare și inovare la Biblioteca Municipală; Arcadie Suceveanu, președinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova; Aurelian Silvestru, scriitor, publicist, director-fondator al Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”; Olga Stanciu, director executiv al Editurii „Prut” etc.

Ianoș Țurcanu s-a născut în satul Pelinia, r. Drochia. În anul 1992 și-a început activitatea literară ca poet, autor de cărți pentru copii și texte pentru muzică ușoară. În activitatea profesională s-a remarcat ca șef-adjunct al Direcției Cultură a Primăriei Municipiului Chișinău, coordonând rețeaua de biblioteci a Bibliotecii Municipale.

Ianoș Țurcanu a scris texte pentru circa 500 de cântece de muzică ușoară. Volumele de versuri ale autorului au fost traduse în limbile italiană, engleză, rusă, franceză, germană, însumând circa 50 de apariții editoriale de versuri, aforisme, cugetări etc. Unele volume sunt însoțite de grafica semnată de însuși autorul.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Mondiale a Literaţilor (Washington, SUA), Membru de Onoare al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (România).

Adresa bibliotecii: Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 148, tel.: +373 22 22 33 60, www.hasdeu.md.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous În premieră inițiativa „CATalizator” – formarea echipei de mentori naționali
Next Înscrie-te la Școala Electorală „Învață cu Noi – Alege Singur”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 4 =