Participă în perioada 24-28 din mai 2021 la un program internațional pentru tinerii ingineri și nu doar! „School in Smart Cities & Technologies” se desfășoară în cadrul celei de-a 8-a Săptămâni Erasmus pe care o găzduiește Departamentul de Inginerie Electronică al Universității HMU (Hellenic Mediterranean University). Scopurile Școlii sunt următoarele: Informarea publicului despre ce este …
PGCourse (Project Green Course) este un curs virtual interactiv, interdisciplinar, destinat tinerilor care își fac studiile la colegiu sau universitate, pentru a explora justiția climatică, sustenabilitatea, advocacy și sănătatea publică. Participanții din întreaga lume se vor angaja și vor învăța unii de la alții, pe tot parcursul acestui studiu independent. Acest curs de 15 săptămâni …
Machiajul nu este o necesitate, cu atât mai mult nu este o obligație. Vă propun să ne gândim la make-up ca la o artă, un hobby, ceva plăcut, uneori amuzant și cu un rezultat final încântător. La fel cum nici un mare artist nu obține faima peste noapte, procesul unui machiaj tot nu este mereu …
Schimbările de stiluri reflectă tradiții, credințe și religii în schimbare, sau apariția de noi idei și tehnologii noi, care fac posibile stiluri noi. Fiecare țară, oraș, sat are istoria sa unică, iar cea mai vizibilă este arhitectura. Fiecare stil de construcție își are locul pe cronologie. Youth.md propune câteva stiluri arhitecturale faimoase cu particularitățile lor …
Job full-time // Porta Doors Moldova sunt în căutarea unui specialist de marketing care să creeze și să implementeze strategii eficiente de marketing! Responsabilitățile jobului: Să creezi și să administrezi campanii publicitare pe Facebook, Google și Instagram; Să elaborezi și să implementezi strategii de marketing; Să monitorizezi piața și concurența cu scopul de a îmbunătăți …
Asociația Presei Independente (API) lansează un concurs național pentru elevi (clasa VIII-XII-a) cu genericul: „Buna guvernare pentru fiecare. Implică-te!”. Participanții vor transmite texte, imagini și clipuri video de promovare a principiilor bunei guvernări și a implicării în viața comunității. Concursul „Buna guvernare pentru fiecare. Implică-te!” se desfășoară în perioada 4 mai – 15 iunie 2021. Categorii …
Ai o idee IT care poate îmbunătăți serviciile financiar–bancar și vrei s-o dezvolți? Înscrie-te la Acceleratorul FinTech până pe 10 mai! Aici vei avea acces la o serie de resursele necesare pentru a-ți construi produsul. Iar dacă ai deja o echipă cu care lucrezi la soluția tehnologică, atunci veniți pentru a continua scalarea afacerii. Fintech …
Campania Națională 25 scriitori/cercetători / 25 întâlniri / 25 000 impact continuă cu întâlnirea cu scriitorul Oleg Serebrian. Subiectul întâlnirii este apariția noului roman „Pe Contrasens”. Întâlnirea online va fi transmisă live cu începere de la ora 14.00 pe pagina Programul Național LecturaCentral. Evenimentul este desfășurat în cadrul ediției a IV-a a Programului Național LecturaCentral, …
Centrului Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, la data de 13 mai 2021, ora 19:00 organizează un webinar despre „Rolul convingerilor iraționale în arderea profesională”. În aceast webinar se va aborda influența convingerilor iraționale și impactul acestora asupra emoțiilor la locul de muncă. Se vor aborda următoarele aspecte: Cum se ajunge la ardere profesională;Ce este …
EU4Moldova: Startup City Cahul celebrează Ziua Europei! Evenimentul în format digital cu transmisiune live va putea fi accesat de orice doritor. Scopul forumului este de a reuni oameni interesați de domeniul IT și de a facilita transferul de cunoștințe în regiunea de sud a Republicii Moldova, care să permită transformarea și reorientarea digitală în ceea …