Asociația LAOLALTĂ selectează 10 comunități mici (DVOR-uri) care vor o schimbare


Asociația LAOLALTĂ selectează 10 comunități mici (DVOR-uri) pentru activități de consolidare, cercetare și dezvoltare socio-urbană.

Asociația a fost fondată la finalul anului 2020 de echipa Inițiativei Împreună Împotriva Covid-19, ca răspuns imediat la criza socio-economică cauzată de situația epidemiologică din Moldova.

Cu suportul Uniunii Europene, a fost lansat proiectul „Vecinătăți Reziliente”. Scopul proiectului constă în dezvoltarea unei imagini complexe, prin colectarea datelor calitative și cantitative, a modului în care membrii aceleiași comunități (în continuare DVOR) se implică în viața DVOR-ului.

Al doilea scop constă în selectarea a zece DVOR-uri în calitate de comunități potențiale, care vor participa în cadrul Proiectului pilot. Totodată, pe lângă organizare comunitară, prin acțiuni de consolidare a eficientizării comunicării dintre locuitorii aceluiași DVOR, dorim să contribuim la reabilitarea curților și la transformarea acestora într-un spațiu comod și accesibil.

În cadrul proiectului:

  • vei învăța cum poți aplica la minigranturi pentru comunitatea locală și cum poți face cercetare socio-urbană a curții și vei primi o remunerare pentru acest studiu;
  • vei beneficia de suport, inclusiv financiar, în accesarea Bugetului Civil 2022, traininguri care să abordeze subiecte cum ar fi fundraising, scriere de proiecte, organizare comunitară și modul de funcționare a Autorității Publice Locale;
  • vei putea organiza evenimente locale în curtea ta și vei avea suportul nostru;
  • DVOR-ul tău ar putea deveni un spațiu prietenos și comod.

Persoanele care vor aplica la proiect, în calitate de organizatori comunitari, vor primi un set de instrumente, pentru analiza și cercetarea DVOR-ului, devenind colectori de date în cadrul proiectului – activitate remunerabilă.

Timeline orientativ:

  • perioada de cercetare socio-urbană: prima jumătate a lunii octombrie 2021;
  • perioada de evenimente în curte: octombrie – noiembrie 2021;
  • perioada de traininguri: noiembrie 2021 – ianuarie 2022;
  • concurs de cinci minigranturi pentru comunitatea locală: ianuarie – februarie 2022;
  • suport în aplicare pentru Bugetul Civil 2022: ianuarie – februarie 2022;
  • elaborarea unui GHID pentru următoarele comunități locale: martie 2022.

Remunerare cercetare: 90 de euro / DVOR cercetat, 3-5 vizite de 2-3 ore în curte;

Minigrant sau suport pentru aplicarea la Bugetul Civil 2022: 200 euro.

Procedura de aplicare:

Formularul de aplicare, îl găsești AICI.

Termen limită: 30 septembrie 2021, 23:59

Întrebări suplimentare: ao.laolalta@gmail.com, dkonstantza@gmail.com

Proiectul pilot „Vecinătăți Reziliente” este realizat în cadrul proiectului „Actorii societății civile – promotori ai schimbării în țările Caucazului de Sud și Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de People in Need Moldova și realizat de Asociația Laolaltă.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous ZIPHOUSE te invită la Fashion English Camp
Next Consultanță gratuită în domeniul accesului la justiție pentru tinerii din raionul Soroca
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 − five =