ASEM te invită să participi la conferința științifică internațională, ce vizează securitatea economică în contextul dezvoltării durabile. Amplificarea proceselor de globalizare, tehnologizare, digitalizare a existenței umane, afectează societatea nu doar din perspectiva dezvoltării social-economice, dar și din cea a securității economice a individului, businessului și chiar a economiei naționale.
Conferința este organizată de către ASEM, Departamentul „Teorie și Politici Economice” care își propun să convoace în dezbateri științifico-practice reprezentanți ai mediului academic, businessului și instituțiilor publice, pentru a scoate în evidență pericolele existente pentru securitatea economică și căile lor de depășire.
În cadrul conferinței pot fi propuse în discuție tematici din domeniul științelor sociale (economie, jurisprudență, comunicare, sociologie, științe politice, militare etc.) și tehnologii ale informației.
Conferința are următoarele secțiuni:
1. Securitatea economică la nivel național
2. Securitatea economică la nivel de business
3. Securitatea economică la nivel de individ
4. Securitatea informațională
Și-au anunțat participarea cercetători și practicieni din Moldova, România, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Belarus.
Limbi de lucru: engleză, română, rusă.Pentru a participa la conferință cu comunicare și/sau articol, completați formularul de înregistrare.
Articolele participanților vor fi publicate online. Detalii vezi aici.
Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment