Tinerii antreprenori pot beneficia gratuit de Ghidul Întreprinderilor Mici din Moldova


ghidul intreprinderilor mici din Moldova

Ghidul Întreprinderilor Mici din Moldova, o publicație practică, elaborată cu suportul Biroului de Cooperare al Elveției/ Reprezentanța Ambasadei Confederației Elvețiene în Republica Moldova, a fost lansat.

Liliana Busuioc, director executiv în cadrul Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii (AIM), a subliniat importanța creării acestui ghid pentru dezvoltarea ecosistemului de afaceri din țară, îndeosebi pentru antreprenorii care au lansat afacerea sau pentru cei are intenționează să o facă.

Ghidul Întreprinderilor Mici din Moldova este scris de către antreprenori pentru antreprenori, fiind destinat și organizațiilor de suport sau organizațiilor care se ocupă de educația acestora. Publicația servește o foaie de parcurs pentru toți cei care intenționează să lanseze o afacere sau se află în primii trei ani de activitate.

Liliana Busuioc

Procesul de elaborare a ghidului a fost unul participativ. Au fost consultate peste 100 de persoane, astfel încât ghidul să conțină informații actualizate și ajustate nevoilor reale ale potențialilor beneficiari. Apariția lui a fost posibilă datorită implicării antreprenorilor din toată țara, instituțiilor de învățământ sau a partenerilor de dezvoltare.

Ghidul poate fi găsit și descărcat pe siteul AIM, sme.md, în trei limbi. Acesta conține linkuri active care te vor direcționa către paginile dorite, iar datorită formatului „user friendly”, poate fi accesat și citit în versiune mobilă. Totodată, conținutul acestuia va fi actualizat continuu în baza studiilor de caz specifice și evoluția cadrului juridic din țară.

David Smith, președintele Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii și unul dintre autorii acestui ghid, este de părere că fiecare afacere și antreprenor este unic și nu există o soluție unică pentru fiecare companie în parte. Anume această premisă a stat la baza creării acestei publicații

Scopul nostru este de a prezenta cele mai bune soluții și tehnici pentru problemele care pot apărea. Ghidul este structurat în două părți principale. Prima prezintă informații-cheie despre cum să faci afaceri în Moldova: taxele pe care trebuie să le achiți, cum înregistrezi afacerea, cadrul de reglementare, etc. În cea de a doua parte am prezentat instrumente pentru business și anume instrumente de planificare și gestionare a afacerii, cele mai noi în lume și aplicabile și pentru Moldova.

David Smith, autor al ghidului

Ghidul Micului Business este elaborat în cadrul proiectului „Dezvoltarea ecosistemului ÎMM-urilor din Moldova”, finanțat de Agenția Elvețiană de Dezvoltare și Cooperare. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia donatorului.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Devino Consilier Local de Tineret în sectorul Buiucani sau în sectorul Botanica
Next Oportunitate pentru profesorii de la facultățile IT: Tekwill Ambassadors Program
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 + 4 =