Despre Masa Rotundă:
Catedra Jean Monnet EU4CONS vă invită să participați în cadrul evenimentului Masa Rotundă dedicate Zilei Mondiale a drepturilor consumatorilor. În anul 2020, acesta fiind consacrat tematicii „Consumatorul Durabil”. Acest eveniment va avea loc în data de 13 Martie 2020 în incinta hotelului Jolly Alon, începând cu ora 9.00.
În cadrul evenimentului Masa Rotundă vor participa reprezentanți ai autorităților publice, judecători, şi tineri cercetători, inclusiv jurnaliști și societatea civilă.
Scopul evenimentului:
Scopul evenimentului este de a consolida înțelegerea și conștientizarea importanței protecției consumatorilor din Moldova; de va informa și sensibiliza reprezentanții ONG-urilor și funcționarii publici din Moldova cu privire la promovarea drepturilor consumatorilor; de a dezbate problemele actuale și realizările dezvoltării protecției consumatorilor în UE și Moldova. Deasemenea, de a crește vizibilitatea și rolul Agenției de Stat pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.
🌐Înregistrarea online trebuie ralizată până pe data de 16 martie 2020. Iar formularul de înscriere trebuie trimis până pe data de 30 martie 2020.
🌐Limba de lucru: engleza, franceza și romana. Mai multe detalii despre eveniment le găsiți pe site-ul proiectului EU4CONS.
🌐Locul desfășurării: Hotel Jolly Alon, Strada Maria Cebotari 37, Chișinău 2012
Organizatori:
Evenimentul Masa Rotundă este organizat în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Protecția Consumatorilor, Supravegherea Pieței și Ambasada Franței în Republica Moldova. Deasemenea va asigura participarea diferitelor grupuri țintă pentru a dezbate întrebări actuale în domeniul protecției consumatorilor între experții naționali și cei din străinătate.
Alte oportunități pentru tineri găsesti în categoria Educational si Divertisment.
No Comment