A fost lansat Programul de granturi mici pentru tinerii din Cahul, ediția a VIII-a. Perioada de aplicare este 21 iunie – 11 iulie 2021, ora 23:59.
Programul de Granturi Mici este o iniţiativă a Fondului pentru Tineri Cahul, creat în cadrul Asociației Obștești „Perspectiva” și are drept scop să sporească implicarea tinerilor din comunitate în rezolvarea problemelor cu care aceştea se confruntă prin acordarea suportului financiar în cadrul unor proiecte care vor contribui în mod direct la îmbunătăţirea calităţii vieţii tinerilor.
Criterii de eligibilitate:
Criteriile pentru beneficiari:
– Să fie activi în domeniile indicate;
– Să dispună de potenţial uman şi voluntari;
– Să exprime dorinţă şi să posede potenţial pentru a soluţiona problemele cu care se confruntă tinerii din comunitate.
Criteriile pentru proiect:
– Să vizeze scopuri realiste care pot fi realizate pe parcursul proiectului;
– Să urmărească satisfacerea unor necesităţi acute şi reale a tinerilor la nivel local;
– Să nu aibă o durată mai mare de 2 luni.
Dacă ai o idee de proiect și dorești să o pui în aplicare, atunci e foarte simplu:
- Studiază Ghidul Solicitantului de Finanțare: AICI.
- Citește Instrucțiuni privind implementarea proiectelor: AICI.
- Completează Formularul de aplicare: AICI.
Propunerile de proiect însoțite de procesul verbal de constituire a grupului de inițiativă se depun la sediul AO Perspectiva, Bd. Victoriei 18, of. 4, (Palatul de Cultură Nicolae Botgros, et. 3), sau pe adresa de email youthbankcahul@gmail.com
Partenerii programului Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Primăria Municipiului Cahul.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment