A fost lansat concursul „Programe de postdoctorat” pentru anii 2022-2023


Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare anunţă lansarea concursului „Programe de postdoctorat” pentru anii 2022-2023.

Prioritățile strategice și numărul de locuri cu finanțare de la bugetul de stat:

  • Sănătate –  3 locuri,
  • Agricultură durabilă, securitate alimentară şi siguranța alimentelor –  5 locuri,
  • Mediu și schimbări climatice – 3 locuri,
  • Provocări societale – 10 locuri,
  • Competitivitate economică și tehnologii inovative – 2 locuri.

Condițiile de participare la concurs

  • La concurs poate participa organizația din domeniile cercetării și inovării, abilitată în condițiile legii, care înaintează dosarul pretendentului.
  • Programele de postdoctorat sunt destinate persoanelor care dețin titlul științific de doctor în științe.
  • Cetățenii străini pot accede la programe de postdoctorat finanțate de la bugetul de stat în condițiile acordurilor bilaterale sau multilaterale, pe principiul reciprocității.
  • Propunerile de proiect vor prezenta clar și explicit propunerea de proiect și planul individual de cercetare, ce vor reflecta tema de cercetare, scopul și obiectivele stabilite, metodologia cercetării, etapele de realizare a proiectului de cercetare, indicatorii și termenii de monitorizare, rezultatele scontate și durata programului de postdoctorat.
  • Alocaţia anuală din bugetul de stat pentru proiect nu va depăsi 140,0 mii lei și va acoperi: bursa, cheltuieli de deplasări, cheltuieli de publicații, procurarea materialelor pentru scopuri științifice (conform HG nr. 382/2019 cheltuieli eligibile.). Finanțarea de la bugetul de stat pentru un proiect este prevăzută pentru 24 luni. În cazul în care postdoctorandul nu susține în termen teza de doctor habilitat sau nu solicită evaluarea sintezei lucrărilor științifice i se acordă o perioadă de grație de un an fără finanțare de la bugetul de stat.
  • Organizația din domeniile cercetării și inovării va restitui în bugetul de stat bursa achitată posdoctorandului în cadrul proiectului finanțat de la bugetul de stat, dacă după perioada de grație acesta nu a obținut titlul științific de dr.hab. în baza susținerii tezei de doctor habilitat sau a sintezei lucrărilor științifice publicate.
  • Una şi aceeaşi persoană nu poate participa în mai mult de o propunere de proiect în cadrul concursului.
  • Nu pot fi înaintate la concurs proiecte anterior finanţate sau în curs de finanţare din alte surse naţionale în formă de bursă postdoctorală.
  • Postdoctorandul și organizația din domeniile cercetării și inovării sunt responsabili atât de rezultatele științifice ale programelor de postdoctorat, cât și de respectarea eticii și bunei conduite în cercetarea științifică.
  • Programele de postdoctorat cu finanțare de la bugetul de stat se finalizează cu susținerea publică a tezei de doctor habilitat sau a sintezei lucrărilor științifice publicate, prezentate comisiei de susținere, cu obținerea titlului de doctor habilitat.
  • Nu este acceptată, după finalizarea perioadei de depunere a dosarului la concurs (termenul limită conform calendarului concursului) orice tip de modificare sau de îmbunătăţire a propunerii. Dosarele (propunerile de proiect) care nu vor respecta condițiile concursului vor fi declarate neeligibile.

Lista actelor din care constă dosarul de proiect

1)    Formularul-tip, cu anexele de rigoare. Obligatoriu se prezintă:

‒      copia diplomei de doctor în știință; candidații care au realizat studiile de doctorat și obținut titlul științific de doctor în străinătate, cu excepția României, vor prezenta adițional copia certificatului de recunoaștere și echivalare în RM a diplomei,

‒      CV Europass,

‒      lista publicațiilor științifice la proiectul aplicat conform modelului de prezentare a listei publicațiilor aprobat de ANACEC;

‒      copia buletinului de identitate;

‒      devizul de cheltuieli pentru anul 2022; 

‒      programul de realizare a activităților din cadrul proiectului pentru anii 2022-2023;

‒      planul de realizare a proiectului pentru anul 2022;

2)    scrisoare de garanție, după caz;

3)   în cazul cetățenilor străini, copiile actelor internaționale, legalizate și nostrificate în corespundere cu prevederile legale;

4)    alte documente relevente în opinia aplicantului.

5. Modalitatea de prezentare a dosarului de proiect 

Propunerea de proiect urmează a fi imprimate  și prezentate pe suport de hârtie la Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare.

Adresa: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 180, et. 10, secretariat (biroul 1001) sau cutia poștală,  și în format electronic (PDF) la adresa de e-mail: nelea.postovanu@ancd.gov.md

Termenul limită de depunere a dosarelor este: 30 noiembrie 2021, ora 17.00.

Rezultatele selecției și detalii suplimentare, consultați pe pagina web oficială ancd.gov.md.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Internship pentru studenți în cadrul companiei Purcari
Next Înscrie-te acum la Campionatul Național de Dezbateri!
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven + 7 =