A fost lansat apelul de înscriere la programul „Instigare la Democrație. Ediția III”


CPR Moldova invită tinerii și tinerele active, ONG-urile și inițiativele civice la început de cale să participe în cadrul programului „Instigare la Democrație. Ediția III”. 

„Instigare la Democrație” este un program de învățare a metodelor și instrumentelor de acțiune democratică. Timp de 4 luni, participanți și participantele vor trece prin câteva module de instruire și ateliere practice, pentru ca, în final, să poată dezvolta o propunere de proiect sau să poată implementa cu ghidarea unui/ei mentor/e propria inițiativă în localitatea lor. 

Participanții și participantele vor învăța

– Cum să comunice cu Primăria și autoritățile centrale;
– Cum să mobilizeze comunitatea în jurul unei probleme;
– Cum să elaboreze și implementeze campanii de comunicare;
– Cum să dezvolte un proiect și să comunice cu partenerii;
– Cum să facă fundraising;
– Cum să facă campanii de advocacy.

Structura programului

Pentru activiști și activiste, programul e împărțit în două etape – una în care vor avea loc sesiunile de instruire și atelierele și alta, practică, în care echipele participanților, împreună cu un/o mentor/ă, vor dezvolta propuneri de proiect.

Pentru inițiativele civice și organizații nou-formate, la fel vor fi sesiuni de instruire și mentorat în implementarea propunerilor de proiect. Și organizațiile participante vor putea primi un mini grant între  2 000 – 5 000 de euro, până la data de 15 decembrie 2023.  

Unde și când

Programul se va desfășura în format mixt online și offline, în perioada septembrie – decembrie 2023. Vor fi două instruiri de câte două zile cu prezență fizică și ore de mentorat și lucru asupra propunerilor de proiect și inițiativelor care nu vor depăși 8 ore pe lună.

Modalitatea de înscriere

Activistele și activiștii sunt îndemnați să îndeplinească acest formular.

Organizațiile neguvernamentale și inițiativele civice care au deja conturată o idee de proiect, pot găsi formularul aici.

Mai multe detalii pe pagina CPR.

Termenul-limită: 5 septembrie
Pentru detalii ne puteți contacta la 069070070 – Vlada Ciobanu. 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Decscoperă fotografiile realizate de tineri, la expoziția „Construim punți între comunități”
Next Începe toamna în forță, cu un nou accelerator cu 10 premii - vouchere în valoare de până la 60 000 de lei
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply