Economia este un domeniu complex și în continuă evoluție care încearcă să explice modul în care societățile alocă resurse pentru a satisface dorințele și nevoile oamenilor. De-a lungul timpului, au apărut diverse modele economice care să ajute la înțelegerea acestui proces complex. Două dintre cele mai influente modele economice sunt Modelul Keynesian și Modelul Clasic.
Ambele modele au avut un impact semnificativ asupra teoriei politice și economice și continuă să ne modeleze înțelegerea modului în care funcționează economiile. În acest articol, vom explora principalele diferențe dintre aceste două modele, punctele forte și punctele slabe ale acestora, precum și relevanța lor în contextul economic actual.
Modelul keynesian, dezvoltat de John Maynard Keynes la începutul secolului al XX-lea, pune accentul pe rolul intervenției guvernamentale în stabilizarea economiilor în perioadele de recesiune. Pe de altă parte, modelul clasic, care datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și este asociat cu economiști precum Adam Smith și John Stuart Mill, se concentrează pe importanța piețelor libere și a interesului propriu individual în stimularea creșterii economice și a prosperității.
Diferențele dintre Teoria Keynesiană și Teoria Economiei Clasice afectează, printre altele, politicile guvernamentale. O parte consideră că guvernul ar trebui să joace un rol activ în controlul economiei; în timp ce cealaltă școală crede că economia ar fi bine să fie lăsată în pace să se reguleze singură.
Modelul Economic Clasic
Modelul Economic Clasic a fost elaborat la scurt timp după nașterea capitalismului occidental și a revoluției industriale. Economiștii clasici au oferit cele mai bune încercări timpurii de explicare a funcționării interne a capitalismului. Primii economiști clasici au elaborat teorii ale valorii, prețului, ofertei, cererii și distribuției. Aproape toți au respins intervenția guvernului în gestionarea economiei, preferând o strategie de piață mai lejeră, cunoscută sub numele de laissez-faire.
Mai mult decât atât, Modelul Economic Clasic se axează pe piața liberă și pe cerere și ofertă; dar și subliniază importanța reducerii împrumuturilor publice și a echilibrării bugetului, deoarece nu există niciun beneficiu din creșterea cheltuielilor publice. Acest model subliniază faptul că piețele se autoregulează și că guvernele nu ar trebui să intervină în activitatea economică; că indivizii au autonomie completă asupra resurselor lor productive, astfel încât guvernele nu ar trebui să intervină în echilibrul dintre cerere și ofertă de pe piață prin politici fiscale sau monetare. Mai mult, economiștii clasici consideră că, având în vedere acest echilibru, creșterea economică poate rezulta mai degrabă din antreprenori inovatori decât din intervenția guvernului.
Modelul Economic Clasic a lui Adam Smith evoluase și se schimbase drastic până în anii 1880 și 1890, dar nucleul ei rămase intact. Până în acel moment, scrierile filosofului german Karl Marx au apărut pentru a contesta prescripțiile politice ale școlii clasice. Cu toate acestea, economia marxistă a adus foarte puține contribuții durabile la teoria economică. O contestare mai profundă a teoriei clasice a apărut în anii 1930 și 1940 prin intermediul scrierilor economistului britanic John Maynard Keynes.
Modelul economic Keynesian
Modelul economic Keynesian provine de la economistul britanic John Maynard Keynes și a apărut în urma analizei pe care acesta a făcut-o asupra Marii Crize Economice din anul 1930. În timpul acestei crize, economiile capitaliste avansate au suferit un șomaj generalizat. Astfel, Keynes a argumentat că capitalismul are dificultăți în a-și reveni după încetinirea investițiilor; deoarece o economie capitalistă poate rămâne la nesfârșit în echilibru cu un șomaj ridicat și fără creștere economică.
Modelul economic Keynesian a contestat ideea că economiile capitaliste de tip laissez-faire ar putea funcționa bine pe cont propriu fără intervenția statului pentru a promova cererea agregată și a combate șomajul ridicat și deflația de tipul celei din anii 1930. El a postulat că intervenția guvernului (prin reducerea impozitelor și creșterea cheltuielilor publice) era necesară pentru a scoate economia din recesiune.
Producția și serviciile unei economii reprezintă suma a patru componente: consumul, investițiile, achizițiile publice și exporturile nete. Potrivit lui Keynes, cererea agregată este cea mai importantă forță motrice a unei economii. Orice creștere a cererii trebuie să provină de la una dintre aceste componente. Dar, în timpul unei recesiuni, cererea este redusă, deoarece cheltuielile scad. Această reducere a cheltuielilor de către consumatori poate duce la scăderea investițiilor ale întreprinderilor; deoarece firmele răspund la scăderea cererii pentru produsele lor. Acest lucru pune sarcina de a crește producția pe umerii statului. Conform teoriei Keynesiene, intervenția statului este necesară pentru a modera perioadele de creștere și descreștere a activității economice.
Modelul economic Keynesian a dominat teoria și politica economică după cel de-al Doilea Război Mondial până în anii 1970, când multe economii avansate erau stopate de inflație, cât și de o creștere economică lentă; o stare numită stagflație. Popularitatea teoriei lui Keynes a scăzut atunci; deoarece nu avea un răspuns politic adecvat pentru stagflație. Economiștii monetariști s-au îndoit de capacitatea guvernelor de a reglementa ciclul de afaceri cu ajutorul politicii fiscale și au susținut că utilizarea judicioasă a politicii monetare (în esență, controlul ofertei de bani pentru a afecta ratele dobânzilor) ar putea atenua criza.
Forma ofertei agregate pe termen lung
O distincție între viziunea Keynesiană și cea Clasică a macroeconomiei poate fi ilustrată prin prisma ofertei agregate pe termen lung
Viziunea Clasică a ofertei agregate pe termen lung
În viziunea clasică, curba LRAS este inelastică. Acest lucru are implicații importante. Punctul de vedere clasic sugerează că PIB-ul real este determinat de factorii din partea ofertei – nivelul investițiilor; nivelul capitalului și productivitatea muncii, etc. Economiștii clasici sugerează că, pe termen lung, o creștere a cererii agregate va provoca doar inflație și nu va crește PIB-ul real.
Viziunea Keynesiană a ofertei agregate pe termen lung
În viziunea Keynesiană, curba LRAS nu este fixă sau verticală, ca în economia clasică, ci se poate deplasa în funcție de modificările unor factori precum tehnologia, forța de muncă și stocul de capital. În viziunea Keynesiană, modificările cererii agregate pot afecta curba LRAS pe termen lung, deoarece modificările cererii pot duce la schimbări în investiții, producție și prețuri.
Relevanța acestor modele în contextul economic actual
Atât modelul economic keynesian, cât și cel clasic sunt încă relevante în lumea de astăzi, deoarece oferă perspective diferite asupra modului în care funcționează economiile și asupra modului de gestionare a acestora. Ambele abordări au avantaje și dezavantaje în ceea ce privește crearea stabilității economice, care trebuie să fie cântărite cu atenție înainte de a decide ce politică este cel mai optim și eficient de luat.
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Reporter Youth.md: Geru Nicoleta
No Comment